Ziua Portului și Jocului Popular la Bichigiu

de | iun. 12, 2016

Sute de săteni din Bichigiu, dar și din localitățile din jur au sărbătorit sâmbătă Ziua Portului și Jocului Popular. De la cei mai mici, până la cei mai mari, cu toții au venit în straie populare și au participat de la ora 12:00 la slujba de Te-deum oficiată de ÎPS Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului.

Slujba a fost urmată de sfințirea Centrului Cultural ,,Sfântul Atanasie Todoran”, al parohiei Bichigiu și deschiderea bibliotecii „Dorin Todoran”, relatează pentru radio Renașterea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița, părintele Ioan Pintea:

A fost lansat cu acest prilej și volumul „Noi aspecte ale martiriului Sfinţilor năsăudeni”, apărut în acest an la editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Clujului, editat de părintele paroh Gavrilă-Tudor Zinveliu în colaborare cu părintele ieromonah Maxim Morariu.

„În cadrul lansării ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a subliniat caracterul de noutate și de sinteză adus de această cercetare și a accentuat importanța dimensiunii confensionale a martiriului Sfinților Năsăudeni. Părintele Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița a accentuat la rândul său importanța sfinților martiri năsăudeni atât pentru peisajul confesional cât și pentru cel cultural local al zonei”, a declarat pentru radio Renașterea, ieromonahul Maxim Morariu.

Ziua Portului și Jocului Popular s-a încheiat la Bichigiu cu un spectacol folcloric susținut de mai multe grupuri de elevi din zonă și din localitatile învecinate și cu o paradă a costumului popular.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 2 mai 2024, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict...

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...