Zi istorică pentru Parohia Morlaca, Protopopiatul Huedin

de | sept. 28, 2019

Biserica parohială cu hramul Sfânta Treime, din localitatea Morlaca, Protopopiatul Huedin, a fost resfințită sâmbătă, 28 septembrie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de preoți.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au slujit: arhid. Claudiu Grama, consilier eparhial, pr. Dan Lupuțan, protopopul de Huedin, pr. Florin Șomlea, parohul local, precum și alți preoți invitați.

Slujbele dedicate acestui eveniment au început în ajunul sărbătorii. Vineri seara a fost săvârșită slujba Veceniei și a Litiei. De asemenea, a fost sfințit și altarul de vară.

Sâmbătă dimineața, Părintele Mitropolit Andrei a fost întâmpinat la intrarea în sat de domnul Boca Gheorghe, primarul comunei Poieni, și adus până la monumentul eroilor într-o trăsură trasă de cai.

A urmat slujba de târnosire a bisericii și a mesei din Sfântul Altar, în care s-au așezat moaște de sfinți mucenici. După terminarea slujbei de sfințire s-a oficiat Sfânta Liturghie, pe noul altar de vară, din curtea bisericii.

Zi istorică pentru Parohia Morlaca, Protopopiatul Huedin

După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la  remediul bolilor sufletești și trupești ale oamenilor. O modalitate eficientă de a ne tămădui de boli este Sfânta Taină a Maslului, ne-a spus părintele Dan Mihai Muntean, corespondent radio Renașterea în protopopiatul Huedin.

Aprecind în mod deosebit activitatea pastorală și edilitară a părintelui paroh Florin Șomlea, Părintele Mitropolit Andrei i-a acordat acestuia rangul de Iconom Stavrofor, cu dreptul de a purta cruce pectorală.

Domnul director Vasile Tulbure a primit din partea Părintelui Mitropolit, cea mai înaltă distincție din Mitropolia Clujului și anume Crucea Transilvană pentru mireni. Primarul comunei Poieni, domnul Boca Gheorghe, a fost distins cu Ordinul Mihai Vodă. În continuare, credincioșii care s-au implicat în desfășurarea lucrărilor efectuate în Parohia Morlaca, au primit ordine și diplome de aleasă cinstire.

În cei aproape 5 ani de slujire în Parohia Morlaca, părintele Florin Șomlea a coordonat numeroase activități administrative și edilitare: renovarea casei parohiale, edificarea monumentului eroilor și a altarului de vară, precum și renovarea interioară și exterioară  a bisericii parohiale, prin impodobirea ei cu pictură, în tehnica fresco. Lucrările de pictură au început în vremea păstoririi părintelui Ioan Călătan, adormit în Domnul.

Evenimentele s-au încheiat cu o agapă frățească, la care au participat toți cei prezenți.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 2 mai 2024, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict...

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...