Vă propun să descoperim împreună chipul unui personaj aparte, regina mamă Elena. Cu o viață marcată de repetate exiluri, tristeți și frământări, așa cum va fi și cea a fiului dânsei, regele Mihai, dumneaei va degaja însă, tot mereu, un aer de pace și noblețe.
Viitoarea soție a lui Carol al doilea și prima fiică a regelui Constantin al Greciei, a venit pe lume la data de 3 mai 1896, la Atena. Înrudită cu două mari dinastii domnitoare ale vremii, cea rusă și cea britanică, ea va primi o educație aleasă. Va avea însă o viață marcată de evenimente ciudate. Abdicarea bunicului, George I, va da startul primului exil al vieții sale. Vor urma curând și altele. Războiul o va găsi, asemenea altor fețe princiare, pe front, în calitate de infirmieră. Va lega răni, va îmbărbăta soldații și va fi o suverană în mijlocul poporului ei.
După război, la 12 ianuarie 1921, se va logodi cu Carol al Doilea. La 10 martie, se vor căsători. Ulterior, la 25 octombrie, în același an, se va naște viitorul rege Mihai. La nici doi ani după acest eveniment, idila prințului Carol cu Elena Lupescu, va contribui la ruperea relației dintre cei doi. Carol va semna că renunță la toate drepturile succesorale, iar la 4 ianuarie 1924, parlamentul îl proclamă pe tânărul fiu al cuplului drept moștenitorul de drept al tronului.
Frumusețea sufletească și noblețea regală sunt frumos ilustrate și de modul în care i-a stat alături socrului ei, regele Ferdinand în ultimele clipe. Suveranul ce a avut norocul să făurească Unirea o aprecia pentru umorul și inteligența ei, fapt ce explică de ce va petrece multă vreme la căpătâiul său.
Odată cu plecarea lui Carol, ea se va dedica educației fiului, devenit rege la nici șapte ani de viață. Repetatele cereri de divorț se vor izbi de refuzul reginei ortodoxe, pentru care căsătoria e sacră. Curtea supremă va fi cea care, la 21 iunie 1928, va satisface dorința fostului prinț, pe motiv de ”nepotrivire”. Doi ani mai târziu, Carol se va întoarce. La scurtă vreme, i se va cere să părăsească România. După un popas la Londra, va ajunge la Florența, unde se va stabili într-un superb palat renascentist, pe care îl va boteza „Vila Sparta”. Noul rege îi va permite să-și petreacă anual 60 de zile împreună cu fiul său, însă își va încălca constant promisiunea. Abia în data de 21 septembrie 1940, odată cu abdicarea lui Carol și urcarea la tron a lui Mihai, se va întoarce în țară, unde va primi titlul de Regină Mamă.
Intrarea României în război va constitui prilejul ca suverana să-și arate devotamentul față de țară. Va dispune transformarea unei aripi a Palatului regal în spital și va coordona cap-coadă activitatea lui. Se va remarca atunci încă o dată, ca o regină preocupată de soarta poporului său, va avea grijă de răniți și-i va fi sfătuitoare tânărului rege.
După data de 30 decembrie 1947, când regele va abdica, va lua și ea calea exilului. La 3 ianuarie va părăsi România, pe care nu o va mai revedea cât va trăi. Va ajunge la Lausanne, va călători puțin prin Europa și se va stabili din nou, preț de trei decenii la Florența, unde se va remarca prin același farmec plăcut, cum o descria prințesa Martha Bibescu. Perioada florentină va fi caracterizată de asemenea și de o serie de acte filantropice. De exemplu, la inundațiile din anul 1966, va dona 200000 de lire municipalității, pentru refacerea patrimoniului distrus.
Înspre finele vieții, din pricina constrângerilor materiale, se va muta însă la Lausanne, unde-și va trăi ultimele clipe alături de regele Mihai, regina Ana și nepoatele dânsei. Va fi înmormântată de nepotul ei, mitropolitul Damaskinos (căci regina era grecoaică, deci ortodoxă), la cimitirul din Boix de Vaux. Câteva decenii mai târziu, când vremurile vor permite, va fi reînhumată la catedrala regală de la Curtea de Argeș, întorcându-se astfel din nou în țara pe care a condus-o.
