Mitropolitul Andrei a citit prima parte a Canonului cel Mare la biserica monument istoric din Straja

de | mart. 15, 2021

În prima zi a Postului Sfintelor Paști, luni, 15 martie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Straja, județul Cluj.

Cu acest prilej, de la ora 17:00, în biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, monument istoric, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit prima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Alături de ierarh au slujit: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin, preotul Dan Ionuț Lupuțan, și parohul comunității, preotul Dumitru Rodilă.

La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre importanța și rolul pedagogic al canonului citit, precum și despre importanța postului ca mijloc de despătimire.

De asemenea, preotul paroh Dumitru Rodilă a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru binecuvântare și prezență în mijlocul micii comunități din Straja, acum, la începutul Postului.

Localitatea Straja este filie a Parohiei Căpușu Mic, parte integrantă a Protopopiatului Huedin.

Marți, 16 martie, în cea de-a doua zi a Postului Mare, Părintele Mitropolit Andrei va oficia slujba Pavecerniței, în cadrul căreia se citește a doua parte a Canonului cel Mare, în filia Călărași-Gară a Parohiei Călărași, din Protopopiatul Turda. De asemenea, miercuri și joi se va afla în alte două parohii din cuprinsul eparhiei, respectiv în Parohia Gârboul Dejului și în Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Cluj-Napoca.

Canonul Pocăinței

Încă din prima săptămână a Postului, cultul Bisericii este marcat de citirea, de luni până joi, în patru părți, a Marelui Canon, cunoscut drept Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

Canonul se citește în întregime în săptămâna a cincea din Postul Paștilor, în cadrul deniei de miercuri seara. Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara.

Scopul acestui canon, scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.), este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.

Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.

Mai multe fotografii AICI

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 2 mai 2024, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict...

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...