Părintele Cleopa a povestit următoarea istorioară: „Un sfânt părinte se ruga lui Dumnezeu să vadă neamurile lui care au murit unde sunt: la bine sau la rău. Unde-i tata, unde-i mama, unde-i bunicul? Era în pustie. S-a rugat trei ani de zile şi la trei ani de zile, într-una din nopţi, stând la rugăciune, a fost răpit şi a văzut o mare de flăcări care ardea cu catran şi cu pucioasă şi cu întuneric şi se auzeau milioane de ţipete. Şi atâtea milioane de răcnete şi de ţipete auzind, s-a îngrozit.
Şi când s-a uitat el, aproape de malul acelei mări, apa nu era adâncă. Acolo a văzut doi oameni. Unul era până la glezne în foc şi unul era până la gât în flăcări. Şi acel ce era până la gât în flăcări a zâmbit puţin. Iar acel ce era până la glezne a întrebat:
– Cum de te-ai veselit tu aici, că te-am văzut puţin zâmbind? Aici, unde ardem noi de atâta vreme, cine a mai fost vesel în iad vreodată, în atâta durere şi usturime şi foc şi întuneric?
Iar acela a zis către celălalt:
– Dacă ai şti tu ce-am văzut eu astăzi şi tu te-ai bucura cu mine!
– Ce-ai văzut?
– M-a cercetat un înger al Domnului – vezi purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi-n iad? – din înălţime şi mi-a spus ceva de bucurie.
– Ce-a spus?
– Mi-a spus că astăzi pe faţa pământului s-a născut din neamul meu un copil de parte bărbătească, un băieţel. Şi acesta când va fi de 30 de ani, are să se facă călugăr şi preot în mănăstire şi are să slujească cu credinţă Sfânta Liturghie şi prin viaţa lui sfântă, mi-a spus îngerul, când va face Liturghie la Sfânta Proscomidie şi va scoate părticele, are să scoată tot neamul nostru până la al nouălea neam. Eu sunt aici al nouălea neam, de la acel care s-a născut.
Şi a întrebat acela pe acesta:
– De câtă vreme stai în iad?
– Am 400 de ani de când ard aici şi mai am 30 de ani de răbdat, dar am nădejde că după 30 de ani nepotul, strănepotul meu care s-a născut pe pământ are să se facă preot călugăr și prin rugăciunile lui Dumnezeu mă va milui”.
