Medicul și preotul conlucrează pentru vindecare

de | iun. 23, 2015

Mitropolitul Clujului s-a întâlnit marți, 23 iunie 2015, cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca. După o scurtă rugăciune pe care a rostit-o în paraclisul unității medicale, ocrotit de Sfinții Chir și Ioan, Ierarhul a purtat discuții cu cei care profesează aici.

În amfiteatrul spitalului, în prezența conducerii unității spitalicești și a personalului medical și auxiliar al spitalului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a punctat rolul deosebit pe care doctorul îl are în lume și în societate, dar mai ales în procesul de vindecare a omului. După cum a declarat părintele misionar Cristian Beldiman într-un interviu acordat postului de radio Renașterea, Mitropolitul Clujului și-a exprimat bucuria în ceea ce privește frumoasa colaborare între medici și preoți din spitalele clujene, explicând încă o dată că omul are nevoie și de o tratare a neputinței și a bolii sale și din perspectivă duhovnicească.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vizitat câteva din secțiile spitalului și laboratorul clinicii, dăruindu-le tuturor celor pe care i-a întâlnit cărți de rugăciuni și iconițe.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

Procesiunea de Florii de la Bistrița (2024)

În ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, sâmbătă, 27 aprilie 2024, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Bistrița a avut...