Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

de | iul. 5, 2022

În ziua de marți, 5 iulie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, vicar patriarhal, în demnitatea de Episcop al Daciei Felix. Acest scaun episcopal a fost vacantat în data de 17 februarie 2022  prin transferarea Preasfințitului Părinte Episcop Daniil Stoenescu în postul de Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, cu titulatura Densuşeanul.

Episcopia Daciei Felix este o eparhie a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul la Vârşeţ, care are jurisdicţie asupra comunităţilor ortodoxe româneşti din Serbia şi este direct subordonată Patriarhiei Române. Biserica „Înălţarea Domnului” din Vârşeţ este catedrală episcopală.

În cadrul aceleiașședințe, au mai fost luate următoarele hotărâri:

  • Înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a sărbătorii Aducerea Moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, în ziua de 13 iulie, începând cu anul 2024;
  • Aprobarea textelor Sinaxarului, Acatistului și Slujbei Sfântului Cuvios Varsanufie de la Optina (zi de sărbătorire – 1 aprilie) ;
  • Aprobarea textelor Slujbei și Paraclisului Sfântului Ierarh Grigorie Palama (zi de sărbătorire – 14 noiembrie);
  • Aprobarea textului rugăciunilor pentru pace, care se va introduce în LiturghierMolitfelnic și în Cărțile de rugăciune.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 2 mai 2024, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict...

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...