Elevii din Mărișel, dornici să descopere patrimoniul cultural din localitatea lor

de | iun. 19, 2023

Aproape 60 de elevi din comuna clujeană Mărișel au avut șansa să afle direct de la păstrătorii de tradiție despre bogata moștenire folclorică pe care o deține comunitatea. Ei au participat, pe durata a două luni, la ateliere de obiceiuri, meșteșuguri, joc și muzică tradițională.

Întâlnirile au avut loc în cadrul amplului proiect „MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului imaterial”, derulat în această perioadă de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, cu susținere financiară nerambursabilă din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

Astfel, în perioada mai-iunie 2023, elevii Școlii Gimnaziale „Pelaghia Roșu”, dornici să afle mai multe despre patrimoniul cultural din localitatea lor, s-au întâlnit cu o parte din membrii Grupului folcloric „Mărișana” la școala din localitate, după orele de curs, instituție parteneră în acest proiect, la Căminul Cultural, la final de săptămână, dar și în micul muzeu particular al meșterului popular Maria Ana Mariș – a Horjului, unde trei eleve au reușit să se inițieze în tainele țesutului. În total, 12 persoane păstrătoare de tradiție din zonă au fost bucuroase să transmită mai departe cunoștințele despre obiceiurile locului. Atelierele de obiceiuri și meșteșuguri au fost coordonate de Ioan Mariș și Monica Mariș, iar în cadrul atelierelor de joc și muzică tradițională au fost implicați specialiști, precum: coregraful  Ion Motoc, cel care, alături de Camelia Motoc formează generaţii de jucăuși, dar și etnologul și antropologul Răzvan Roșu, originar din zonă, anunță inițiatorii proiectului.

Dintre cei aproape 60 de elevi, s-au remarcat jumătate, care au fost foarte interesați de activitățile din cadrul atelierelor. Premierea lor a avut loc joi, 15 iunie, a.c, la Căminul Cultural din localite, cu ocazia încheierii anului școlar. Copiii au primit diplome, albume de fotografie și cărți editate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Proiectul continuă cu activități de dezvoltare culturală a grupului folcloric „Mărișana”, dar și cu acțiuni de promovare a culturii imateriale din România, prin website-ul  www.traditiivii.ro, alături de o expoziție interactivă, prezentată publicului polonez în luna august.

Proiectul „MĂRIȘENII – proiect de coeziune locală și promovare internațională a patrimoniului imaterial”este derulat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Pelaghia Roșu” din Mărișel, Consulatul Onorific al României la Cracovia, Polonia, mai multe instituții de cultură, cercetători şi specialişti din diferitele domenii ale culturii tradiţionale. Pe termen scurt și mediu, acest proiect contribuie la diversificarea activităților de promovare internațională a patrimoniului cultural imaterial din România, iar pe plan local diversificarea ofertei culturale și educative din județul Cluj.

 

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Festivalul Național Cultural MIRAJE 2024: artă și incluziune

Festivalul Național Cultural MIRAJE 2024: artă și incluziune

Orașul Cluj-Napoca devine gazda unei manifestări culturale extraordinare - Festivalul Național Cultural MIRAJE. Ajuns la cea de-a XIV-a ediție, acest eveniment de marcă aduce în prim-plan talentul și pasiunea tinerilor cu cerințe educative speciale, precum și a...