Despre ecumenism, în opera lui Alexandru Mironescu

de | oct. 16, 2023

ALEXANDRU MIRONESCU (1903–1973), om de știință, scriitor și filozof, a urmat studii de fizică și chimie la Universitatea din București și la Sorbona, unde și-a obținut și doctoratul. Un al doilea doctorat, în filozofie, l-a susținut la Universitatea din București. A activat ca profesor de chimie în cadrul aceleiași universități, la Facultatea de Științe (1929–1949). A făcut parte din celebra mișcare de renaștere duhovnicească  Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (București). Una dintre preocupările constante din viața sa a fost  relația dintre credință și știință, precum și  complexul raport dintre cultură și spiritualitate. Persecutat de regimul comunist, este îndepărtat din învățământul universitar (1949) și, mai târziu, va fi arestat și întemnițat (1958), alături de fiul său, studentul Șerban Mironescu, și de alți membri ai Rugului Aprins, sub acuzația de activitate subversivă.

Împreună cu dr. Călin Emilian Cira, doctor în istorie și doctorand în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, stăm de vorbă despre câteva aspecte legate de ecumenism la Alexandru Mironescu și jurnalul său „Adimirabila tăcere”.

Cultură, morală, societate
Cultură, morală, societate
Despre ecumenism, în opera lui Alexandru Mironescu
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/pr-robert-kovacs/" target="_self">Pr. Robert Kovacs</a>

Pr. Robert Kovacs

Absolvent al studiilor de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, doctorand în cadrul aceleiași instituții de învățământ superior. Redactor la Radio Renașterea și preot paroh la Parohia Ortodoxă „Sfântul Silvestru” din Cluj-Napoca.

Emisiuni recente

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P3

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Despre rugăciune

Despre rugăciune

În această emisiune vom vorbi despre rugăciune. Rugăciunea este vitală pentru omul credincios și definește cel mai plenar relația omului cu Dumnezeu. Ea are și un caracter particular dar și unul public, cu alte cuvinte ne rugăm și acasă dar ne rugăm și la biserică....