94 de ani de la nașterea Arhimandritului Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria Neamț

de | feb. 10, 2024

Autor a numeroase scrieri, printre care „Patericul românesc”, „Vetre de sihăstrie românească” și „Convorbiri duhovniceşti”, părintele Ioanichie poate fi considerat cronicarul monahismului românesc contemporan. Iată ce spunea Preotul Dumitru Stăniloae despre truda sa:

„Stăpânit de o neistovită căutare manifestată ca o vocaţie, cuvioşia Sa a colindat prin toate laturile pământului binecuvântat al ţării spre a-i descoperi comori duhovniceşti. Şi osteneala i-a fost răsplătită din belşug. A cercetat şi a adunat numeroase mărgăritare de mult preţ, chipuri şi cuvinte de aleasă povăţuire duhovnicească ale unui mare număr de călugări ierarhi români îmbunătăţiţi, trăitori de-a lungul secolelor pe toate plaiurile patriei, evidenţiind şi pe această cale unitatea spirituală a neamului nostru” (text din prefața Patericului românesc).

A editat, de asemenea, cele mai multe din scrierile Părintelui Cleopa Ilie, al cărui ucenic a fost, și a reeditat colecția „Viețile Sfinților” (12 volume), după ediţia Sfântului Grigorie Dascălul. Unele dintre operele sale au fost traduse și în limbile engleză, franceză, greacă, rusă, italiană ș.a.

Părintele Ioanichie Bălan

Părintele Ioanichie (Ioan Bălan) s-a născut în data de 10 februarie 1930 în localitatea Stănița, județul Neamț.

După ce a absolvit Liceul comercial din Roman, la vârsta de 19 ani, a mers la Mănăstirea Sihăstria Neamțului. A fost tuns în monahism în data de 14 aprilie 1953 și hirotonit diacon în ziua următoare.

Între anii 1949-1971 a îndeplinit în Mănăstirea Sihăstria ascultările de casier, contabil, secretar și ghid al mănăstirii.

În anul 1971, sub presiunea autorităților comuniste, a fost transferat la Mănăstirea Bistrița, județul Neamț, unde a rămas până în anul 1990. Acolo a desfășurat cea mai intensă activitate misionară, prin scrieri și predică.

Între anii 1971-1975 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În data de 2 februarie 1979, a fost hirotonit ieromonah de către viitorul Patriarh Teoctist (pe atunci mitropolit al Moldovei). În 1984 a fost numit protosinghel, iar în 1992, arhimandrit. Abia în anul 1990 va reveni la Mănăstirea Sihăstria, unde îşi va continua activitatea misionară şi publicistică.

Arhimandritul Ioanichie Bălan a trecut la cele veșnice la vârsta de 77 de ani, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2007, după trei ani de grea suferință. A fost înmormântat la Mănăstirea nemțeană Sihăstria.

Forțat de Părintele Cleopa să predice

La înmormântarea arhimandritului Ioanichie, starețul Victorin Oanele a evocatînceputul activității sale de predicator:

„Având de la Dumnezeu şi darul cuvântului, dar stând în umbra stareţului său, vrednicul de pomenire părintele nostru Cleopa, nu îndrăznea să ţină cuvânt de învăţătură credincioşilor, până când, părintele Cleopa, cunoscând darul pe care îl avea părintele Ioanichie, la o Sfântă Liturghie, deschizând Uşile Împărăteşti, l-a scos forţat în faţa poporului, spunând: «Iubiţi credincioşi, astăzi o să vă predice părintele Ioanichie». Şi de atunci nu a încetat să reverse peste cei care îl ascultau din darul pe care-l primise de la Dumnezeu”.

„Cei care l-au auzit predicând puteau să sesizeze că, deşi de multe ori cuvântul său era aspru, totuşi avea o sensibilitate aparte a inimii, care-i aducea lacrimi în ochi şi pentru câteva clipe îşi oprea cuvântul spre a-şi struni plânsul care era gata să izbucnească”, mai spunea Arhim. Victorin Oanele.

Sfaturile Părintelui Ioanichie Bălan

Cunoștințele și trăirea părintelui Ioanichie se observau adesea și prin sfaturile scurte și pline de folos pe care le oferea, precum: „Străduieşte-te să ţii cât mai mult tăcerea”, „Fugi cu totul de urâta mânie”, „Caută pe Domnul în necazuri”.

„M-am legat de părinţi, de simplitatea lor, de inima lor curată, a bătrânilor, a tinerilor, de sinceritatea lor, şi m-am înrolat şi eu împreună cu ei să slujesc Biserica. Şi m-am simţit şi eu ales de mâna Domnului fără să ştiu cum exact. Atâta ştiu că până astăzi n-am regretat că am intrat în viaţa monahală. Şi am simţit aceasta ca un semn că Dumnezeu m-a ocrotit şi mi-a îndreptat paşii pe această cărare duhovnicească”, spunea Arhim. Ioanichie Bălan.

Foto credit: Mănăstirea Sihăstria Neamțului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

25 de ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Ilarion Argatu

25 de ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Ilarion Argatu

Părintele Ilarion Argatu, unul dintre marii duhovnici români și mărturisitor în temnițele comuniste a trecut la viața veșnică în urmă cu 25 de ani, în data de 11 mai 1999. Tânărul Ioan, după numele primit la botez, era originar din în localitatea Valea Glodului,...

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Acad. Dr. Ing. Horia Colan (11 mai 1926 – 24 iulie 2017)

Originar din Covasna (n. 11 mai 1926), Horia Colan a urmat studiile liceale la Arad și universitare la Timișoara, unde a absolvit, în 1941, cursurile Facultății de Electromecanică a Școalii Politehnice. Imediat după absolvirea facultății a devenit asistent...

9 mai: Ziua Europei

9 mai: Ziua Europei

Dedicată unității europene, Ziua Europei este sărbătorită anual în data de 9 mai. Celebrarea acestei zile amintește de evenimentele din 9 mai 1950, când ministrul francez de externe Robert Schuman a propus crearea unei structuri capabile să ofere stabilitate și pace...