Când va fi sfârșitul lumii? Ce ne spune Biblia? P5

de | apr. 16, 2024

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19:00.

 

Focul apare ca element transformator la sfârșitul lumii. Pentru a înțelege mai bine despre ce foc este vorba putem folosi ca punct de referință limbile de foc de la Cincizecime, care au transformat Apostolii din simpli pescari în oameni luminați de Duhul sfânt. „Ei devin oameni cu o perspectivă pe care o prezintă oamenilor dincolo de istoria lor. Cum e posibil acest lucru? Într-o clipă statutul lor creatural a fost schimbat de această energie dumnezeiască venită asupra lor și percepută de om sub forma focului. Focul din acest punct de vedere devine o metaforă, deși el a existat ca realitate.Totuși el este o metaforă care exprimă o realitate, descrie o energie dumnezeiască pe care nu o putem defini în altfel. Nu avem cum. Această energie dumnezeiască a fost percepută material de om, dar ea nu a fost materială. Omul nu avea altfel cum să o descrie și să o perceapă. Atunci sf.Luca a spus că a venit Duhul Sfânt peste ei, această energie, această putere, sub forma a ceea ce omul poate să înțeleagă a fi o dâră de lumină o limbă de foc. Așadar focul a schimbat din acel moment lumea”.

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/steliantofana/" target="_self">Pr. Prof. Stelian Tofană</a>

Pr. Prof. Stelian Tofană

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament”.

Emisiuni recente

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P3

Crucea, putere sau ocară, cinstire sau lepădare? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Despre rugăciune

Despre rugăciune

În această emisiune vom vorbi despre rugăciune. Rugăciunea este vitală pentru omul credincios și definește cel mai plenar relația omului cu Dumnezeu. Ea are și un caracter particular dar și unul public, cu alte cuvinte ne rugăm și acasă dar ne rugăm și la biserică....