Lucrarea tămăduitoare a lui Hristos – Experierea iubirii depline în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.

de | apr. 10, 2024

Doar creștinismul poate afirma un Dumnezeu iubitor care „S’a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!” (Filipeni 2, 8).

Dovada iubirii depline a lui Dumnezeu față de oameni este întruparea lui Hristos, adevăratul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni așa cum ne învață Fericitul Augustin (Confesiuni). Întruparea lui Hristos s-a realizat din iubire, o iubire deplină, vie, lucrătoare, jertfelnică, improprie, independentă și străină față de logica umană, „înțelegerea cea neînțeleasă” (Acatistul Bunei-Vestiri, icosul al 2-lea, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, icosul al 2-lea), specifică unei ordini supra-logice și supra-umane și de aceea „adevărată și capabilă de a înfățișa adevărul lui Dumnezeu” (pr. G. Remete). Logosul înomenit nu este altceva decât iubirea perfectă a lui Dumnezeu devenită iubire slujitoare a oamenilor (pr. V. Mihoc). Creștinismul este singura religie a iubirii fiindcă în esența Ei, Ființa divină este iubire sacrificială – doar în creștinism existența lui Dumnezeu și iubirea sacrificială sunt una, doar creștinismul poate afirma un Dumnezeu iubitor care „S’a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!” (Filipeni 2, 8).

Omul poate vorbi la propriu și cu certitudine despre iubire numai în măsura în care o experimentează personal, adică în măsura în care trăiește viața în Hristos, îl experimentează personal (de aproape) pe Dumnezeu-Iubire (1 Ioan 4, 16). Această experiere covârșitoare a iubirii depline îl va determina pe Sfântul Siluan Athonitul să exclame: „Ce fericiți suntem noi creștinii: ce Dumnezeu avem!”

Lucrarea tămăduitoare a lui Hristos – Experierea iubirii depline în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.
Icoane ale iubirii
Lucrarea tămăduitoare a lui Hristos – Experierea iubirii depline în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/hcontiu/" target="_self">Hadrian Conțiu</a>

Hadrian Conțiu

Hadrian-V. CONŢIU s-a născut la data de 27 aprilie 1977 în localitatea Râciu, judeţul Mureş. Este doctor în Geografie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi doctor în Teologie al aceleiași universități, Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu tema „Tămăduirea prin iubire” (2016), realizată sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din anul 2000 este profesor titular de geografie la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” din Tg. Mureș, iar începând cu anul universitar 2020-2021 este cadru didactic asociat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Este autor, coautor, editor și coordonator a 10 cărţi de specialitate, precum şi a două volume de versuri; a participat la numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale, publicând până în prezent peste 80 de studii în volumele acestora sau în reviste de specialitate. A primit, de asemenea, mai multe distincții și diplome de excelentă. În perioada 2010-2014 a fost membru al Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române, precum și al Adunării Eparhiale și Consiliului Eparhial ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Emisiuni recente