Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală din Baia Mare

de | mart. 18, 2024

Luni, 18 martie 2024, în prima zi din Postul Învierii Domnului din acest an, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, prima parte a Slujbei Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, înconjurat de un sobor de preoţi alcătuit din slujitorii Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare şi cadre didactice universitare de la Domeniul Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord din Baia Mare şi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul din Maramureş”.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Protos. Serafim Bilţ, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan, Pr. Asist. Univ. Dr. Marius Sabou, Pr. Prof. Florin Hoban, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului, Pr. Călin Stoica, secretarul Seminarului, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Preasfinițitul Părinte Iustin a pus la sufletul credincioșilor prezenți un cuvânt duhovnicesc:

„Suntem în prima săptămână a Postului cel Mare, a Postului de şase săptămâni, plus Săptămâna Sfintelor Patimiri, care, aşa cum este tradiţia Bisericii Răsăritului şi rânduiala Bisericii noastre Ortodoxe, debutează cu săptămâna duhovnicească, numită duhovnicească pentru că este cea mai intensă. De ce este cea mai intensă? Deoarece în această săptămână, în primele patru zile, se citeşte Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Canon de pocăinţă, o capodoperă a imnografiei bizantine, alcătuită de Sfântul Andrei Criteanul, Episcopul Cretei. De aici îi vine şi numele de Criteanul sau Cretanul şi care a trăit între660-740. A fost un Arhipăstor sau Episcop al Cretei, Episcop misionar, mult iubitor al Slujbelor Bisericii şi care a văzut că lipseşte ceva în perioada Postului Mare credincioşilor care au multă râvnă şi care doresc ca să fie înmulţită rugăciunea şi însoţită cu postul şi cu fapta bună. Şi atunci, a alcătuit acest Canon, care are 250 de stihii, de cântări, toate ritmate şi urmate de invocaţia ‹‹Muluieşte-mă, Dumnezeule, muluieşte-mă››. Canonul cel Mare, până la urmă, este o simfonie a credincioşilor care cântă împreună cu Sfinţii lui Dumnezeu din Ceruri şi cu cei ce au păzit legea şi poruncile, cei ce, deşi au păcătuit, s-au căit şi s-au mântuit, unii au devenit Sfinţi şi cu îngerii lui Dumnezeu din Ceruri, începe, de fapt, această simfonie duhovnicească a pământului împreunat cu cerul. La Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare sunt prezenţi, în fiecare an, elevii seminarişti, studenţii teologi, care dau răspunsurile la Canon, care, sigur, se face în patru părţi, în patru zile, împărţit în patru părţi, şi se cântă după o versiune pe care Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian ne-a predat-o la Mănăstirea Rohia, adică acolo am învăţat-o, şi care a fost adusă de călugării din Basarabia, care au făcut facultatea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. E foarte duioasă şi foarte plăcută auzului şi mult îndemnătoare spre starea de căinţă, de plânsul cel duhovnicesc, care, până la urmă, ne aduce în stare de bucurie pentru plângerea păcatelor. Canonul de pocăinţă este un dialog, Canonul cel Mare, al sufletului omului păcătos cu el însuşi, cu propria lui conştiinţă. Este, deodată, meditaţie biblică şi rugăciune de pocăinţă. Este aducerea în faţa fiecărui credincios, a fiecărui suflet a modelelor biblice care au greşit şi nu s-au căit, care au greşit şi s-au îndreptat, şi sunt arătate cele dintâi ca să fie evitate, iar cele din urmă ca să fie urmate. De aceea, faptul că Canonul foloseşte singularul, adică persoana întâi în toată formula de adresare, nu însemnează că este a unui singur om, ci este conştiinţa umanităţii în stare de pocăinţă, pentru că fiecare om cade în păcat şi fiecare om are nevoie de pocăinţă. Este glasul Bisericii luptătoare de pe pământ în care fiecare credincios smerit îşi cunoaşte starea lui de păcătoşenie, mai mare sau mai mică, dar nu este om să fie pământean şi să nu greşească. De aceea a zis Mântuitorul ‹‹De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui››. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru felul în care împodobesc Catedrala credincioşii noştri din Baia Mare şi împrejurimi. Este plină Catedrala în cele patru zile ale Canonului şi apoi toată perioada Postului Mare, vreme în care se mărturisesc mai frecvent şi se împărtăşesc mai des. Părinţii Catedralei le stau la dispoziţie şi este o atmosferă duhovnicească intensă, aşa cum se cuvine să fie, pregătitoare pentru darul cel mare al Luminii Învierii lui Hristos şi darul cel sfânt, cutremurător al veştii că Hristos a Înviat, pe care ne pregătim s-o auzim după cele şapte săptămâni de post”, a explicat Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin

Răspunsurile la cele două strane au fost date de cântăreţii Catedralei, împreună cu o parte a Corului „Sfântul Ioan Damaschinul”, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, şi de grupul elevilor seminarişti şi o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos”, conduși de Diac. Ioan Hotico și Florian Vois.

AUTOR : Andrei Fărcaş | Redactor la Revista „Graiul Bisericii Noastre”

FOTO : Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Duminică, 14 aprilie 2024, a patra din Postul Mare, al Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” Bârsana, în fruntea unui...

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Duminică, 7 aprilie 2024, a cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Baia Sprie, paroh Pr. Jean Yves Pop Suărăşan, înconjurat de un sobor...

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Duminică, 31 martie 2024, a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigore Palama, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Buna Vestire” din Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui...