Activități cultural-religioase circumscrise „Anului omagial al satului românesc” în  Parohia Ciceu-Giurgești

de | apr. 29, 2019

Bucuria credincioșilor Parohiei Ciceu-Giurgești, Protopopiatul Beclean, a fost sporită de prezența la Sfânta Liturghie, a doua zi de Paști, a grupului de copii „Olpret” de la Școala Gimnazială din localitatea Bobâlna, județul Cluj, coordonat de doamna profesor Vescan Adina.

Aceștia au interpretat,  la momentul împărtășirii, un colaj de pricesne cu temă pascală, emoția fiind una aparte. Strădania acestor tineri de a promova Tradiția și Obiceiurile creștine a fost răsplătită prin obținerea a numeroase premii la diferite festivaluri de tradiții și folclor.

După încheierea Sfintei Liturghii,  pr. paroh Iftimi Dan a mulțumit oaspeților,  subliniind importanța conservării și promovării patrimoniului spiritual local.

Totodată a fost organizată, în curtea Sfintei Biserici, o expoziție cu obiecte specifice satului românesc, din colecția personală a d-lui profesor de istorie Lăcătuș Viorel din Mun. Dej și cu creații ale copiilor din Giurgești,  realizate în cadrul atelierului organizat de biserică, cu sprijinul doamnelor profesoare Georgiu Aurica, Iuga Daniela și Cornici Ancuța, în perioada Postului Mare.

Pr. paroh Iftimi Dan

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerc pastoral-misionar în parohia Nimigea de Jos

Cerc pastoral-misionar în parohia Nimigea de Jos

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a 7-a după Paşti în Parohia Nimigea de Jos din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în prezenţa a...

Cerc Preoțesc în Parohia Herina, Protopopiatul Bistrița

Cerc Preoțesc în Parohia Herina, Protopopiatul Bistrița

Preoţii de pe Valea Tecii din Protopopiatul Bistrița, respectiv din parohiile: Dipşa, Viile Tecii, Budurleni, Archiud, Ocniţa şi Teaca, s-au întâlnit duminică, 20 mai 2018, în biserica din parohia Herina, unde preot paroh este Pr. Ioan Păcurar. În prezenţa...

Credincioşii din Berchieşu în pelerinaj duhovnicesc

Credincioşii din Berchieşu în pelerinaj duhovnicesc

Sâmbătă 19 mai, credincioşii Parohiei Ortodoxe ,,Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”  din localitatea Berchieşu, protopopiatul Turda, judeţul Cluj au participat la un pelerinaj de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Primul popas duhovnicesc a fost...

Ziua Eroilor, în parohia bistrițeană Miceștii de Câmpie

Ziua Eroilor, în parohia bistrițeană Miceștii de Câmpie

Ziua Eroilor a fost sărbătorită și  Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna bistrițeană Miceștii de Câmpie. Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie s-au deplasat împreună cu părintele paroh în fața monumentului eroilor, unde au depus...

Înălțarea Domnului, în parohia bistrițeană Dumbrăveni

Înălțarea Domnului, în parohia bistrițeană Dumbrăveni

În parohia ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea bistrițeană Dumbrăveni, după Sfânta Liturghie, a fost  oficiată o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, la monumentul ridicat în memoria acestora. Ceremonia a continuat cu depunerea de...

Eveniment caritabil, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Eveniment caritabil, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca (directori, prof. Eugenia Marcu, Mirela  Nicoară), împreună cu Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde preot paroh este părintele Nicolae Buda va derula joi, 17 mai 2018 un eveniment caritabil,...