Slujire arhierească la Mănăstirea Nicula, în Duminica a 32-a după Rusalii
În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), 22 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Nicula, județul Cluj. Cu acest...
Lansarea cărții „Divinitate și mitologie în lumea covoarelor vegetale”
La Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, în cadrul serilor culturale, joi, 19 ianuarie 2023, a avut loc lansarea cărții „Divinitate și mitologie în lumea covoarelor vegetale” (Editura Cromatica, Baia Mare, 2021), în...
Proiectul Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, prezentat preoților din Protopopiatul Cluj 1
Prima ședință administrativă a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 din anul 2023 s-a desfășurat marți, 17 ianuarie, și l-a avut ca și invitat permanent pe părintele vicar Dumitru Boca, iar ca invitat special pe pr. Bogdan Chiorean, directorul Centrului de...
Mitropolitul Clujului i-a binecuvântat pe credincioșii din Parohia Bogata de Sus
În Duminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), 15 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea din Bogata de Sus,...
Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană, în Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși)
În Duminica a 29-a după Rusalii (a vindecării celor 10 leproși), 15 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi,...
Slujire arhierească în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca
În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 8 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei...
Binecuvântarea lucrărilor efectuate la Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Cășeiu
În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 8 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Cășeiu, județul...
Binecuvântare arhierească în Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca
În a doua zi după Bobotează, sâmbătă, 7 ianuarie 2023, când Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului,...
Hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Bistrița
În a doua zi după Bobotează, sâmbătă, 7 ianuarie 2023, când Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului,...
O replică a icoanei Maicii Domnului „Paramythia”, sfințită la Mănăstirea de la Legii
În cea de-a doua zi de Bobotează, Mănăstirea cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din localitatea Legii, comuna Geaca, județul Cluj, a îmbrăcat haină de sărbătoare. Astfel, în după-amiaza zilei de 7 ianuarie, de la ora 16:00, a fost oficiată Vecernia...