Proiectul Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, prezentat preoților din Protopopiatul Cluj 1

de | ian. 18, 2023 | Actualitatea religioasă

Prima ședință administrativă a preoților din Protopopiatul Ortodox Român Cluj 1 din anul 2023 s-a desfășurat marți, 17 ianuarie, și l-a avut ca și invitat permanent pe părintele vicar Dumitru Boca, iar ca invitat special pe pr. Bogdan Chiorean, directorul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” din Cluj-Napoca. Ședința a debutat, potrivit tradiției, cu o slujbă Te-Deum.

Părintele Dumitru Boca a adresat câteva îndemnuri pastoral misionare și a problematizat o serie de aspecte privind activitatea preoților.  Părintele Bogdan Chiorean le-a vorbit preoților despre proiectul noului Centru de Îngrijiri Paliative Pediatrice. Aflat în linia întâi în misiunea pe care o desfășoară în prezent la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie”, după cum a afirmat părintele protopop Dan Hognogi, părintele Chiorean  a vorbit despre inițiativa și necesitatea construirii unui centru de îngrijiri paliative pediatrice, mărturisind că în cei 10 ani de la deschiderea centrului au fost multe solicitări de internări pentru copii, dar care nu au putut fi realizate.

Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice va fi construit în localitatea Sânnicoară, pe strada Triajului, pe un teren de 1.400 mp, donat de familia părintelui Lorand Emanuel Komives. Un SMS la numărul 8845 cu textul JOY înseamnă 2 euro donați lunar pentru construirea acestui spital! Piatra de temelie a centrului a fost pusă în luna octombrie a anului trecut. Viitorul Centru de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sf. Hristofor” este un proiect al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, și vine în întâmpinarea copiilor ce suferă de boli incurabile progresive. Plasat sub patronajul Asociației „Sfântul Nectarie”, al cărui centru de îngrijiri paliative a reprezentat, în ultimii 10 ani, un model ireproșabil de sprijin specializat gratuit pentru adulții aflați în suferință, Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” va oferi asistență medicală, spirituală, socială și psihologică micuților diagnosticați cu boli oncologice.

Născut într-un moment economic dificil, proiectul are nevoie ca, pe lângă fondurile alocate de inițiatori, să poată conta pe ajutorul tuturor oamenilor care nu pot rămâne indiferenți în fața durerii unor suflete inocente. Părinți care știu ce înseamnă bucuria însănătoșirii unui copil și părinți care nu știu ce înseamnă boala copiilor, tineri care speră să devină într-o bună zi părinți și vârstnici care știu ce înseamnă creșterea unui copil, adulți fără copii, dar plini de iubire și de compasiune față de ai celorlalți, cu toții sunt chemați să așeze mai departe, prin donații după puterea fiecăruia, cărămida iubirii la zidirea binelui comun, după îndemnul părintelui dr. Bogdan Chiorean: „Deși n-avem încă o estimare exactă a costurilor, suntem conștienți de faptul că e deosebit de dificil să construiești în contextul în care ne aflăm. Dar, de asemenea, suntem siguri că dragostea noastră – a tuturor – se va transforma-n cărămidă termoizolantă și acoperiș, ca să le țină de cald și de dor”.

Centrul de Îngrijiri Paliative Pedriatice va avea între 25 și 35 de locuri: „Proiectul arată foarte bine pe hârtie. Sperăm ca Centrul să fie dat în folosință în următorii 2-3 ani”, a mai adăugat pr. Bogdan Chiorean.

Partea a doua a ședinței a fost dedicată aspectelor administrative. Cu această ocazie a fost prezentat noul membru al Protopopiatului Ortoodox Român Cluj 1, în persoana părintelui Viorel Suciu, noul preot paroh al Parohiei Fodora, cu filia Cristorel.

 

Ultimele articole

Slujire arhierească în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Slujire arhierească în Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 8 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei...

Hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Bistrița

Hramul Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Bistrița

În a doua zi după Bobotează, sâmbătă, 7 ianuarie 2023, când Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului,...