Alexandru cel Bun, George Murnu, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești și Marin Constantin

de | ian. 1, 2020

La mulți ani, dragi urmăritori și ascultători a postului de Radio Renașterea!

Cu mulți ani în urmă, la această dată, mai exact anul 45 î. Hr. a intrat în vigoare calendarul iulian, folosit până în ziua de astăzi în unele țări ortodoxe.

Calendarul iulian a fost reformat de astronomul grec Sosigenes din Alexandria, din dispoziția lui Iulius Caesar. Acesta a fost introdus de Iulius Caesar în anul 46 î. Hr., intrând în uz un an mai târziu. Acest tip de calendar a fost ales după numeroase consultări cu astronomul Sosigenes și are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile.

Pentru a putea păstra corespondența cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian, se acumulează o zi diferență o dată la 128 de ani.

Cezar fiind conștient de imperfecțiunea calendarului propus, a considerat că este vorba de o problemă minoră. Pentru regla această imperfecțiune, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius, Papa Grigore al XIII- lea a decretat, la 24 februarie 1582, reforma calendarului, noul calendar fiind cunoscut de atunci, sub denumirea de Calendarul gregorian.

Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului Gregorian.

În ceea ce privește personalitățile născute și sau trecute la Domnul la această dată, de origine românească, amintim de domnul Moldovei Alexandru cel Bun, scriitorul și traducătorul George Murnu, prozatorul Ioan Alexandru Brătescu-Voinești și dirijorul Marin Constantin.

La data de 1 ianuarie 1432 a murit domnul Alexandru cel Bun al Moldovei, după o domnie de 32 de ani, domnie ce a fost caracterizată de stabilitate şi prosperitate economică, ceea ce a făcut din Moldova un puternic stat în această parte a Europei. Alexandru cel Bun şi-a pus amprenta pe dezvoltarea economică a ţării, dezvoltând legăturile comerciale cu ţările vecine, îndeosebi cu Polonia, acordând de asemenea mari privilegii comerciale negustorilor din Braşov şi altor oraşe transilvănene. După o lungă și liniștită domnie, Alexandru cel Bun a murit chiar în prima zi a anului 1432, în urma unui atac de cord și a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa,una dintre ctitoriile sale, alături de soţia sa, Ana.

George Murnu a fost membru al Academiei Române, scriitor, traducător și istoric, de origine aromână, născut la data de 1 ianuarie 1868, în Grecia. Marele merit al lui George Murnu petru cultura noastră rămâne traducerea în limba română a epopeilor homerice. „Iliada”, a cărei traducere în metru original a fost începută în 1899-1900, a fost încununată, la terminare (1912), cu Marele Premiu „Herescu Năsturel” al Acad. Române (1913), această fiind tradusă pentru prima dată în limba română. În 1924 urmează traducerea operei „Odiseea” care nu presupune doar simple traduceri fidele, ci veritabile împământeniri lingvistice, versiuni asimilate organic spiritului limbii de adopțiune, așa cum puține culturi moderne posedă.

Tot la această dată, 1 ianuarie 1868, se naște și prozatorul Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. Acesta este cunoscut în special pentru povestirile destinate copiilor. A fost director al Teatrului Național și membru al Academiei Române. Rămâne cunoscut în literatura română pentru schițele Puiul, Privighetoarea, Bietul Tric, Niculaița.

La data de 1 ianuarie 2011 se stinge din viață dirijorul Marin Constantin Marin. Constantin Marin (n. 27 februarie 1925, Urleta, Bănești, Prahova, România – d. 1 ianuarie 2011, București, România) a fost un muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral român. Rămâne cunoscut în istoria noastră pentru faptul că a fost fondatorul, dirijorul și directorul pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal, timp de 47 de ani, între 1963 și 2011. A fost un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească. Activitatea sa a fost apreciată entuziast de critici din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii și distincții interne și internaționale. Astăzi corul Madrigal îi poartă numele.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu a fost un matematician și poet român. Dintre două domenii opuse, unul cu profil real, celălalt cu profil uman este interesant cum lucrurile au evoluat în timp. Chiar dacă a depus mai mult efort în domeniul matematicii, pentru posteritate el rămâne unul...

MITROPOLITUL BARTOLOMEU (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)

MITROPOLITUL BARTOLOMEU (18 martie 1921 – 31 ianuarie 2011)

Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania s-a născut în comuna Glăvile din județul Vâlcea, din părinții Ana și Vasile, la data de 18 martie 1921, fiind al treilea dintre cei patru copii ai familiei Anania. Copilăria și-o petrece în satul natal, unde va și urma cursurile...

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, critic literar român

Alecu Russo – poet, prozator, eseist, critic literar român

Poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român, ideolog al generației de la 1848. Acesta a fost Alecu Russo. S-a născut la 17 martie 1819, în satul Prodăneştii Vechi – „un sat frumos, răşchirat între grădini şi copaci pe o vale a codrilor Bâcului, cu un...

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Lagerlöf – un suflet nobil

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf a fost o scriitoare și profesoară suedeză. Ea a fost prima   femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914). Opera ei bazată pe legendă a fermecat generații la rând. Ea apare...

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Nicolae Botnariuc – zoolog și biolog român

Zoolog și biolog român, ales ca membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). A fost autor a peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării Fauna României, ca și prima expediție românească...

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein – deschizător de orizonturi

Albert Einstein este unul din cei mai mari oameni de știință ai istoriei. Teoriile sale stau la baza oricărei călătorii în spațiu. Cercetările sale au schimbat felul în care privim universul. Acestea au contribuit  la  progresul tehnologic incredibil al secolului...