Dacă ne întoarcem în timp și vom analiza viața și activitatea Mitropolitului Andrei Șaguna vom observa că s-a realizat pe mai multe planuri – eclezial, social, politic, național, cultural. A renăscut Biserica Ortodoxă Transilvăneană.
S-a născut la 20 decembrie 1808 la Miskolc în nordul Ungariei, din părinți aromâni originari din Grabove în Albania. Andrei Șaguna a fost botezat în Biserica ortodoxă din Mișcolț.
Între 1826-1829 a studiat filozofia și dreptul la Universitatea din Pesta. În 1829 pleacă la Vârșeț, unde urmează teologia. La 24 octombrie 1833 se călugărește și ia numele de Andrei intrând in Ordinul Sfântul Vasile. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu.
Cea mai importantă lucrare canonică a mitropolitului Andrei Șaguna este fără îndoială Statutul Organic. A reprezentat încununarea întregului program șagunian de renaștere eclezială ortodoxă ardeleană (1848) .
În întreaga sa activitate, prin reformele sale, a făcut din Biserica Ortodoxă a românilor din Ungaria o forță socială mai activă decât fusese vreodată. Transformă viața omului, din interior schimbându-i inima și mintea. Împlinirile sale principale au fost restaurarea Mitropoliei și organizarea acesteia pe baza Statutului Organic, reînviorarea misiunii sociale și educaționale a Bisericii.
Mitropolitul Andrei Șaguna a fost profund ancorat în realitățile timpului și un spirit recuperator și fructificator al Tradiției Bisericii. S-a dovedit a fi o mare personalitate providențială pentru Biserica și Neamul Românesc fapt pentru care se motivează pe deplin consacrarea sa în galeria Sfinților Români.
Șaguna afirmă: ,, se cere de la mine, ca prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diacesei noastre transilvane ” . Această reînviere a fost în strânsă legătură a ,, trebuințelor Bisericii ” cu ,, mântuirea poporului ” și ,, spiritului timpului ” .
Mitropolitul Andrei Șaguna, văzut cu ochii lui Eminescu: „ Era omul providențial pentru destinul românilor ardeleni, a cărui abilitate în lupta politică va fi admirată. ” .
Marele merit al lui Șaguna a fost că a creat din instituția Bisericii patria adevărată a românilor ardeleni.
Prin Andrei Șaguna, Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei a fost prima din spațiul ortodox în care laicii aveau un rol majoritar în conducerea sinodală a Bisericii, și prima care-și manifesta autonomia față de Stat.
Protopopiatul Unguraș era bine organizat. S-a remarcat stabilitatea parohiilor și a școlilor în toată păstorirea lui Șaguna. Le cerea foarte succint preoților ca învățătorul să fie plătit.
Încă din anul 1846, pe toată durata păstoririi lui Șaguna s-au avut în vedere normele de conduită ale preotului, condițiile care trebuiau îndeplinite pentru desfășurarea slujbei preoțești.
A fost foarte categoric, aspru, insista pe exemplul de model al preotului în societate. Îi dojenea atunci când era cazul, erau trași la răspundere pentru nereguli. Exemplu avem pe preotul Sava din Răstolnița.
Șaguna a cerut preoților să respecte normele impuse. Periodic se făceau verificări de către protopopi în vederea respectării protocolului.
La conferințele organizate toți se bazau pe cuvântul de învățătură al Arhiepiscopului Șaguna. Se făceau recomandări generale despre învățământ, îndrumări pedagocice cât și recomandări cu privire la cântările bisericești pe cele 8 glasuri (Mitropolitul Șaguna a apreciat această abordare) .
Ultimii trei ani din viață au fost marcați de boală și de retragerea în viața monahală. Când se pregătea aniversarea a 25 de ani de la hirotonirea ca episcop, a refuzat să participe (așa cum va respinge bustul cadou făcut de preoții brașoveni, împotrivindu-se astfel cultului personalității), retrăgându-se la Rășinari, unde va și muri pe 28 iunie 1873. Este înmormântat doar în haina călugărească, în cripta sa de la Rășinari, fără predică și fast, oficiant fiind doar duhovnicul său.
Surse:
Nicolae Popea, Archiepiscopul și Mitropolitul Andreiu Baron de Șaguna, Sibiu, 1900;
Ioan Lupaș, Mitropolitul Andreiu Șaguna. Monografie istorică, Editura Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1911;
