Antimise noi pentru toate bisericile din Municipiul Cluj-Napoca

de | iun. 15, 2017 | Actualitatea religioasă

Preoții din întreg municipiul Cluj-Napoca s-au întâlnit joi, 15 iunie 2017, în ședință lunară, la sediul Arhiepiscopiei.

După o rugăciune de mulțumire, săvârșită în capela Seminarului Teologic, clerii s-au reunit în Sala „Nicolae Ivan” pentru a discuta principalele evenimente și proiecte din perioada următoare.

Întalnirea a avut ca scop și schimbul de antimise al tuturor parohiilor din municipiu, pe motivul uzării celor vechi. În acest scop, clericii au predat astăzi vechile antimise și le-au preluat pe cele noi, pe care le vor utiliza de acum încolo în Sfântul Altar.

Preoții au discutat și despre felul în care se vor implica în participarea la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, eveniment ce ar urma să aibă loc la Bistrița, la finalul lunii iulie.

Între alte probleme administrative, puse în discuție de părintele protopop Alexandru Ciui, s-au numărat: programarea concediilor pe anul 2017, întocmirea bugetelor parohiale, situația privind numărul de familii și de credincioși precum și străzile aparținătoare parohiilor.

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 24 septembrie 2023, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,...

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Sfințirea capelei mortuare din Șieu-Odorhei

Joi, 21 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Șieu-Odorhei, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...