Apostol Evrei 1, 10-14; 2, 1-3; 7, 26-28; 8, 1-2 – Mântuirea adusă de Hristos Domnul și conștientizarea ei

de | mart. 30, 2024

Apostolul de astăzi este unul foarte bogat în informații, poate cel mai cuprinzător din întreg anul liturgic, însumând patru pericope de text din epistola către Evrei. Firește că ne putem întreba care este legătura dintre aceste patru bucăți de text, care par alese aleator la o privire mai superficială asupra lor, și care ele însele se pot constitui în bucăți de texte independente, putând fiecare în parte să stea drept un întreg apostol al unei duminici de peste an. Toate aceste texte vorbesc de la un capăt la celălalt, ca un fir roșu, despre lucrarea de mântuire adusă de către Domnul Iisus Hristos, avertizând totodată pe cei care stau nepăsători față de Jertfa lui Hristos, spre a lor osândă veșnică. Versetele încep prin a descrie superioritatea lui Iisus Hristos față de toate cele create, pentru ca să înțeleagă și evreii tari la cerbice, și cei care încreștinați fiind mai păstrau încă urme de îndoială în ființa lor cu privire la persoana lui Iisus, negând dumnezeirea Lui, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, deci Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat – cum avea să fie enunțată teza într-un articol de credință al simbolului de credință niceo-constantinopolitan de mai târziu. Argumentația de maximă importanță a sfântului Pavel, este către finalul pericopei, unde Domnul nostru Iisus, este prezentat ca fiind Arhiereul suprem desăvârșit în veac.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Apostol Evrei 1, 10-14; 2, 1-3; 7, 26-28; 8, 1-2 - Mântuirea adusă de Hristos Domnul și conștientizarea ei
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/cvarga/" target="_self">Pr. Cătălin Varga</a>

Pr. Cătălin Varga

Cătălin Varga, Preot Paroh în municipiul Turda, Parohia Ortodoxă Oprișani I, județul Cluj: (Doctor în Teologie, disciplina Studiul Vechiului Testament, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca); (Doctorand în Litere, disciplina Filologie românească, Universitatea A.I. Cuza din Iași). Cărți științifice publicate: 1. Few New Testament Studies: An Orthodox Apology, Saarbrücken, 2016, 176 p. ; 2. Răscumpărare și Îndreptare. Scurte explicații exegetice la Apostolul Duminicilor de peste an, Sibiu, 2018, 403 p. ; 3. Omilii în timp de Război: Biserica Ortodoxă Română în timpul Primei Conflagrații Mondiale, Cluj-Napoca, 2018, 368 p.; 4. Structuri retorice și omiletice reflectate în unele scrieri ale Noului Testament; Cluj-Napoca, 2019, 424 p. ; 5. Drepturile omului în Vechiul Testament, Cluj-Napoca, 2021, 478 p. ; 6. Exegetical and Theological Biblical Studies, Chișinău, 2021, 214 p. ; 7. Studii de Traductologie și Teologie Biblică, Cluj-Napoca, 2021, 394 p. Volume de versuri publicate: 1. Epitalam. 2. Renașteri baptismale. 3. Psalmii celor 7 trepte. Autor a peste 75 de studii științifice. Membru al următoarelor Asociații și Centre Universitare: 1. Orthodox Center for the Advancement of Biblical Studies (SUA); 2. Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA (Gherla); 3. Uniunea Bibliștilor din România (Sibiu); 4. Asociația de Filologie și Hermeneutică Biblică din România (Iași).

Emisiuni recente

Când va fi sfârșitul lumii? Ce ne spune Biblia? P6

Când va fi sfârșitul lumii? Ce ne spune Biblia? P6

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19:00. „După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom...

Tristețe de Florii…Cine este trist de Florii? | Duminica a 6-a din Post

Paradoxul măririi | Duminica a 5-a din Post

Ev. Marcu 10, 32-45; Prevestirea Pătimirilor - Cererea fiilor lui Zevedeu „Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le...