Apostol Fapte 9, 32-42 | Cu Apostolul Petru pe urmele Domnului Iisus

de | mai 25, 2024

Apostolul duminicii de astăzi ne relatează două minuni săvârșite de sfântul Petru față de paraliticul Enea și credincioasa Tavita, în numele și cu ajutorul Domnului Iisus Hristos. Dacă cercetăm cu atenție cuvintele rostite de apostolul Petru, pentru săvârșirea celor două minuni, observăm că ele se inspiră exact din cuvintele Mântuitorului Iisus. Petru îi spune paraliticului Enea: “Ridică-te și strângeți patul” în 9, 34 – cuvinte ce seamănă izbitor cu cele ale Domnului Iisus, la săvârșirea minunii cu slăbănogul din Capernaum: “Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta” din Marcu 2, 9. În cazul învierii din morți a ucenicei Tavita,  Petru rostește următoarele cuvinte: “Tavita, scoală-te!” în 9, 40 – cuvinte care de asemenea par identice cu cele spuse de Iisus Hristos în cazul învierii fiicei lui Iair: “Talita kumi, care se tâcuiește Fiică, ție zic, scoală-te!” din Marcu 5, 41. În relatarea minunii cu fiica lui Iair, evanghelistul Marcu leagă acest eveniment, de cel al vindecării femeii cu scurgere de sânge (Marcu 5, 25-29); întocmai intervine și sfântul Luca, legând de minunea învierii Tavitei, evenimentul cu vindecarea paraliticului Enea (Fapte 9, 33-35). Toate acestea, pentru ca să se sublinieze înțelesul lor teologic: Mesia Iisus este prezentat lumii ca Domn peste boală și moarte, sau ca tămăduitor și dătător de viață. El este unica nădejde și salvare a omenirii cuprinsă de furtuni și turpitudine.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Apostol Fapte 9, 32-42 | Cu Apostolul Petru pe urmele Domnului Iisus
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/cvarga/" target="_self">Pr. Cătălin Varga</a>

Pr. Cătălin Varga

Cătălin Varga, Preot Paroh în municipiul Turda, Parohia Ortodoxă Oprișani I, județul Cluj: (Doctor în Teologie, disciplina Studiul Vechiului Testament, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca); (Doctorand în Litere, disciplina Filologie românească, Universitatea A.I. Cuza din Iași). Cărți științifice publicate: 1. Few New Testament Studies: An Orthodox Apology, Saarbrücken, 2016, 176 p. ; 2. Răscumpărare și Îndreptare. Scurte explicații exegetice la Apostolul Duminicilor de peste an, Sibiu, 2018, 403 p. ; 3. Omilii în timp de Război: Biserica Ortodoxă Română în timpul Primei Conflagrații Mondiale, Cluj-Napoca, 2018, 368 p.; 4. Structuri retorice și omiletice reflectate în unele scrieri ale Noului Testament; Cluj-Napoca, 2019, 424 p. ; 5. Drepturile omului în Vechiul Testament, Cluj-Napoca, 2021, 478 p. ; 6. Exegetical and Theological Biblical Studies, Chișinău, 2021, 214 p. ; 7. Studii de Traductologie și Teologie Biblică, Cluj-Napoca, 2021, 394 p. Volume de versuri publicate: 1. Epitalam. 2. Renașteri baptismale. 3. Psalmii celor 7 trepte. Autor a peste 75 de studii științifice. Membru al următoarelor Asociații și Centre Universitare: 1. Orthodox Center for the Advancement of Biblical Studies (SUA); 2. Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român – ASTRA (Gherla); 3. Uniunea Bibliștilor din România (Sibiu); 4. Asociația de Filologie și Hermeneutică Biblică din România (Iași).

Emisiuni recente

Taina nunții și familia creștină – partea a III-a

Taina nunții și familia creștină – partea a III-a

Ne propunem și în această emisiune să vorbim pe marginea temei Taina nunții și familia creștină - o temă de interes pentru majoritatea credincioșilor noștri. Viața de familie este o cale de mântuire iar prin taina nunții, mirii primesc har de la Dumnezeu să se ridice...

Cuviosul Paisie Aghioritul – 100 de ani la naștere

Cuviosul Paisie Aghioritul – 100 de ani la naștere

Pe data de 25 iulie s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Cuviosului Paisie Aghioritul, unul dintre cei mai mari sfinți contemporani, ale cărui învățătură și prezență printre noi au fost o mare binecuvântare de la Dumnezeu. În momentul de față, la mormântul său de...

Pavel înlănțuit navighează spre Roma (Pr. Prof. Stelian Tofană)

Pavel înlănțuit navighează spre Roma (Pr. Prof. Stelian Tofană)

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00. Sfântul Luca a consemnat această călătorie, o...

Taina nunții și familia creștină – partea a II-a

Taina nunții și familia creștină – partea a II-a

Discutăm în această emisiune pe marginea temei Taina nunții și familia creștină. Ne referim la o problemă care privește pe foarte mulți oameni credincioși; câtă vreme, membrii bisericii - majoritatea lor covârșitoare sunt căsătoriți. Din perspectiva credinței, taina...