„Bobocul care se deschide și devine floare primește roua și petalele florii se „proponesc” și strălucesc la răsăritul soarelui, dar bobocul care nu se deschide nu primește rouă pentru că stă închircit în sinea lui proprie.
Așa și cu sufletul omului, să nu stea ca un boboc care refuză să devină floare și rămâne închircit în el, chiar dacă este viță de floare. Sufletul omului trebuie să se deschidă spre roua cerească, spre roua harului lui Dumnezeu.
Dacă roua cerului face mișcarea de a se pogorî spre floare important este ca și floarea să privească în sus către roua harului lui Dumnezeu.”
