„…doar Dumnezeu putea să tămăduiască neamul omenesc bolnav, vă spuneam în emisiunea trecută, și doar primind moartea El Însuși, „Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată” (1 Timotei 6, 16), a putut să-l izbăvească pe om din moarte, fiindcă altfel, după cum spun Sfinții Părinți, ceea ce nu este asumat, nu poate fi vindecat”.
Vă reamintim, în cadrul temei: Lucrarea tămăduitoare a iubirii sau Restaurarea chipului iubirii treimice în omul contemporan, am discutat în emisiunea precedentă, în contextul mai larg al preocupărilor noastre legate de iubire, și mai precis de Iubirea cea dătătoare de viață, despre Lucrarea răscumpărătoare plină de iubire a lui Hristos, împlinită prin Patimile, moartea și Învierea Sa. Emisiunea de astăzi continuă această discuție, tema aleasă fiind: Iisus Hristos, Doctorul cel adevărat.
Iisus Hristos nu este considerat doar tămăduitorul firii omenești în general, în cadrul teologiei referitoare la răscumpărarea întregii omeniri, ci și cinstit ca atare, ca Doctor al sufletelor și al trupurilor, chemat în ajutor de fiecare om care așteaptă de la El vindecarea suferințelor sale sau ale aproapelui. Trebuie spus că lucrarea Lui tămăduitoare s-a îndreptat atât asupra firii omenești recapitulate în El, cât și asupra fiecărei persoane care vine la El, lucrând, în fiecare zi, mântuirea tuturor, după cum spune Sfântul Atanasie cel Mare: „Fiul lui Dumnezeu fiind viu și lucrător (așa cum ne învață Sf. Apostol Pavel în Epistola către Evrei 4, 12), lucrează în fiecare zi; lucrează mântuirea tuturor” (Scrieri, Partea I, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă prin trup, Capitolul IV, XXXI, trad. din gr., introd. și note de pr. prof. Dumitru Stăniloae, colecția P.S.B., vol. 15, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987). Astfel îl face pe om părtaș în mod personal la tămăduirea întregii firi, înfăptuită de El, aplecându-se cu iubire deplină spre fiecare, oferind o îngrijire potrivită fiecărei boli, dăruind fiecărei persoane harul Său, în conformitate cu nevoile și măsura dorinței fiecăruia (cf. J.-Cl. Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, p.249).
Sfinții Părinți îl numesc pe Hristos Doctor, iar mântuirea adusă de el vindecare, înțelegând că omenirea, în starea adamică, căzută, era bolnavă (vezi și parabola Samarineanului milostiv). Hristos este înfățișat în dese rânduri în scrierile acestora atât ca „doctor al trupurilor” cât și ca „doctor al sufletelor” pentru a se arăta legătura indisolubilă dintre cele două, precum și menirea lor spirituală comună.
