Apostolul de astăzi face trimitere indirectă la o realitate genuină a Vechiului Testament, la sistemul jertfelor, când preoții din seminția lui Aaron, aduceau jertfe de animale pe jertfelnicul din curtea cortului întâlnirii, pentru ca Dumnezeu să ierte păcatele poporului Său (Evrei 9, 12), care s-a îndepărtat de sfințenie. O singură dată în an, la sărbătoarea zilei ispășirii, arhiereul (cel mai mare între preoți) intra în locul cel mai sfânt de pe pământ, în Sfânta Sfintelor, și luând sangele țapului adus ca jertfă de ispășire, sub fumul tămâierii de pe altarul de tămâiere, stropea de șapte ori capacul chivotului Legii care cuprindea toiagul lui Aaron, mana din pustie și tablele Legii. Sângele de țap, nu avea voie astfel să cadă direct pe tablele Legii, de aici și rolul capacului, care simboliza îndurarea lui Dumnezeu. Sângele animalului nu putea cădea ispășitor peste tablele Legii, fiindcă plata păcatului cerea sânge de om (Romani 6, 23), dreptatea Legii lui Dumnezeu nu ar fi acceptat niciodată acest substitut. Era nevoie de sânge de om, însă în îndurarea Sa, Dumnezeu accepta și acest sânge de animal, însă el nu putea stropi tablele Legii, care reprezentau sfințenia Sa, ci doar capacul. Toate păcatele poporului erau adunate peste capul țapului de jertfă cu numele de Azazeel, care era îndepărtat în pustie, în afara comunității lui Dumnezeu, ca acolo să se îngroape întreaga nelegiuire din Israel, și poporul să-și recapete sfințenia apropierii de Dumnezeu (Levitic 16).
