Atitudinea demnă a Maicii Domnului

de Spiritualitate

Episodul întâlnirii cu dreptul Simeon se încheie cu previziuni sumbre pentru Maica Domnului. Bătrânul e recunoscător lui Dumnezeu pentru împlinirea făgăduinței, însă ține să-i transmită Fecioarei că prin însăși sufletul ei va trece sabie. Grele și descurajatoare cuvinte! Și totuși, le-a păstrat în inima ei!

Această formulare, pe care Luca ține să o insereze în încheierea episodului,are mai multe semnificații. În primul și în primul rând, se referă la discreția celei căreia îi era adresată. A ți se spune că prin sufletul tău va trece sabie implică, apodictic, crearea unei vibrante emoții. E ca și când cineva ți-ar prevesti viitorul în cel mai sumbru mod posibil. Împărtășirea unui astfel de gând i-ar face, de bună seamă, pe cei mai mulți dintre noi, extrem de agitați. S-ar revolta, ar protesta, ar încerca să conteste cele spuse, sau în cazul unei firi cu o reactivitate mai scăzută, să le împărtășească și altora, cerând parcă o confirmare că nimic din cele spuse nu se va întâmpla. Maica Domnului nu face niciunul dinaceste lucruri. Nu intră într-un dialog contradictoriu cu înțeleptul care-i vorbise, nu cere detalii și nici nu fuge să împărtășească cuiva cele ce tocmai i se spuseseră. Nici măcar lui Dumnezeu nu-i vorbește despre ele și nu-I cere socoteală sau alinare. Le primește așa cum sunt, le asumă și le trăiește în modul cel mai firesc posibil. Episodul Răstignirii vine să ne arate că s-au și întâmplat și ne oferă o mărturie cu privire la atitudinea demnă a unei femei al cărei suflet e străpuns de săbii ce lasă-n urmă sângerânde cicatrici.

Mai există însă, cel puțin o dimensiune importantă a acestei „păstrări în inimă”. Anume că Maica Domnului nu desconsideră cele ce i se spuseseră. Ființa umană e dotată cu diferite mecanisme și trăsături psihologice, cu rol eliberator. În situații de mare presiune, când tensiunea atinge paroxismul, spre a nu muri din pricina durerii, omul uită în chip voluntar anumite lucruri, sau devine inconștient de gravitatea lor. Într-un limbaj plastic, s-ar putea spune că somatizează uitarea. Acest fapt vine ca un mecanism de coping. Ar fi fost firesc ca și Fecioara să facă același lucru. Să uite. Își avea și așa mintea împovărată cu atâtea griji. Iar ceea ce-i spusese bătrânul părea atât de irealist. Și totuși, nu o face. Găsește un loc de cinste în inimă, sălașul celor mai contradictorii trăiri, unde depozitează cele spuse. Nu pentru a le azvârli, ca într-o debara, ci pentru a le avea mereu la îndemână. A reveni la ele ori de câte ori trebuia să-și conștientizeze complexitatea menirii.

            Iubiții mei,

În decursul vieții noastre, ne aflăm de bună seamă în situații ce ne marchează. Trădări ale unor oameni la care am ținut vin să încrusteze, ca un briceag bine ascuțit, dâre sângerânde în sufletul nostru. Necazurile ne potopesc, iar lumea poate deveni asemenea unui iad, în care ni se pare că suntem condamnați să trăim încă de pe acest pământ. Când ne lipsesc soluțiile, e musai să privim cu încredere înspre Maica Domnului. Să-i adresăm rugăciuni fierbinți și să-i cerem sfatul. Și dacă privim spre pilda ei, vom descoperi poate, uneori, care e calea de urmat. Pentru ea, prioritatea a fost urmarea lui Dumnezeu, indiferent de context și consecințele în plan mai mult sau mai puțin apropiat. Aceasta nu se face trâmbițând în gura mare stările prin care trecem, indiferent de conținutul și natura lor. Se face meditând la ele, păstrându-le în inimă și asumându-le responsabil, cu conștiința că de la El vin și au un scop precis. Așa a făcut și dânsa și n-a greșit deloc. Nu-i ușor să păstrezi o sabie în inimă și să ai grijă ca durerea pe care ascuțișul ei ți-o pricinuiește, să nu-ți provoace hemoragii fatale. Și totuși, se poate. Pentru Dumnezeu și împreună cu El, orice e posibil. Și totul capătă sensuri noi!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Atitudinea demnă a Maicii Domnului
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Cu Iisus Hristos, prin moarte la viață | Pr. univ. dr. Valer Bel

Cu Iisus Hristos, prin moarte la viață | Pr. univ. dr. Valer Bel

Omul creștin se pregătește în cursul întregii vieţi pământești să se mântuiască în viaţa veșnică prin sporirea și întărirea comuniunii lui cu Hristos și cu semenii, pentru ca moartea să fie trecerea lui la plenitudinea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii săi. Dar...

Deniile din saptămâna a V-a a Postului Mare

Deniile din saptămâna a V-a a Postului Mare

În săptămâna a cincea din Postul Mare, creștinii ortodocși participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri și Denia Acatistului Bunei Vestiri – vineri. La Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din...

Viața Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Viața Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului

Părinții săi, preotul Eftimie și prezbitera Ana s-au îngrijit să-i dea o educație aleasă. Pomelnicul schitului Pocrov arată că „încă din tinerețile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viață pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Drept aceea,...