Sărbătoarea Învierii Domnului, cunoscută și cu numele de Sfintele Paști, este sărbătoarea sărbătorilor și praznicul praznicelor, ea întrece toate celelalte praznice împărătești, fiind cea mai înaltă manifestare a atotputerniciei lui Hristos, confirmarea credinței și semnul învierii noastre, având drept temei cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră” (I Corinteni 15, 17)[1].

În tradiția răsăriteană s-au dezvoltat două tipuri iconice ce propun o citire și interpretare a evenimentului magistral al Învierii lui Hristos, taină negrăită, inaccesibilă cercetării și de nepătruns pentru mintea omenească, chiar imposibil de explicat. Cu toate acestea, două sunt aceste modalități plastice de reprezentare. Cea dintâi are un caracter simbolic și propune privitorului momentul ce precede Învierea cu trupul a Domnului, mai precis Pogorârea la iad, în vreme ce, cea de-a doua este tâlcuită evanghelic prin venirea mironosițelor la mormânt și întâlnirea lor cu îngerul – trimisul divin[i].

În învățătura și Tradiția Bisericii, Pogorârea la iad este, așadar legată inseparabil de Învierea Mântuitorului, Hristos asumându-Și firea noastră pământească, prin smerenia Sa, coboară la iad spre a-l ridica din ținutul morții pe Adam. Sfântul Apostol Petru este cel ce relatează în capitolul al treilea al primei sale Epistole: „S-a dus și a propovăduit și duhurilor ce erau în temniță” (I Petru 3, 19); idee regăsită ca temă principală în slujba din Sâmbăta Mare, regăsindu-se și în slujba Învierii lui Hristos: Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului și ai sfărâmat încuietorile cele veșnice, care țineau pre cei legați, Hristoase; și a treia zi, precum Iona din chit, ai înviat din mormânt ” (Irmosul Cântării a 6-a a Canonului pascal)[2].

Aparținând ciclului celor douăsprezece icoane de praznic, Învierea Domnului datează din anul 1694 și face parte din iconostasul Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” a Mănăstirii Hurez. Compoziția icoanei face parte din prima scenă iconografică, menționată mai înainte; ea ni-L arată pe Iisus în centru și în partea de jos, pogorât în iad, având dreapta întinsă cu care îl ridică din adâncul infernului, pe Adam îngenunchiat și pe Eva, ce apare îndărătul său. Mântuitorul este redat în mișcare, câteodată el calcă cu picioarele Sale pe ușile sfărâmate ale iadului, idee ce este imaginată aici prin adâncitura colorată în negru din registrul inferior al icoanei. Mantia fluturând a Mântuitorului este colorată în roșu cald, având reliefate luminile de aur. În jurul capului se vede nimbul cruciger, în timp ce trupul este învăluit de o slavă, ovală numită mandorlă, de obicei în diferite nuanțe de albastru – gri, de la închis în interior, la deschis spre exterior.

De o parte și alta a Sa se vizualizează două grupuri simetrice. Astfel, împreună cu protopărinții noștri, plasați în fața lui Hristos, se evidențiază, de asemenea înviați, drepții Vechiului Testament[3]. În spatele Domnului apar înșirați Sfântul Ioan Botezătorul și doi dintre prooroci înfățișați cu coroane, regele Solomon și regele David, aceștia din urmă pomeniți în Evanghelii de însuși Iisus Hristos[4].

Doi munți de formă triunghiulară și doi îngeri se detașează pe fondul de aur, detalii ce ne aminesc că Învierea este evenimentul cosmic, ce unește cerul slavei divine de pământul creat de Dumnezeu, moment esențial la care participă și puterile cerești[5]. Deasupra tuturor elementelor constitutive ale icoanei se află scrise cu litere chirilice, de culoarea roșie, cuvintele Voscresenie și inițialele Mântuitorului XR, desemând titlul temei iconografice Învierea lui Hristos.

Armonia cromatică vie și strălucitoare în care predomină roșul, albastrul, vedele, aurul și nuanțele de sienă arsă și de gri dă unitate și frumusețe echilibrată icoanei. Totodată, desenul îngrijit cu accente caligrafice, proporțiile rafinate și caracterul delicat al portretelor ce tind spre un sentiment explicit mai umanizat se înscriu în binecunoscuta școală de pictură de la Hurezi de tradiție brâncovenească[6].

Privind strălucirea culorilor și înțelegând sensul duhovnicesc și profund al simbolismului icoanei, să retrăim bucuria Învierii Domnului, premiză a propriei noastre învieri, așa cum rostim în Crez: Aștept învierea morților și viața veacului ce v-a să fie, Amin.

[1] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, București, 2006, p. 199.

[2] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, pp. 200-201.

[3] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 117.

[4] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed. Sophia, București, 2005, pp. 105-107.

[5] Marcel Ghe. Muntean, Repertoriu picturii bizantine. Icoane de praznic, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2014, pp. 132-133.

[6] Alexandru Efremov, Icoane românești, Ed. Meridiane, București, 2003, pp. 63-65.