Omul creștin se pregătește în cursul întregii vieţi pământești să se mântuiască în viaţa veșnică prin sporirea și întărirea comuniunii lui cu Hristos și cu semenii, pentru ca moartea să fie trecerea lui la plenitudinea comuniunii cu Dumnezeu și cu semenii săi. Dar moartea este pragul peste care trebuie să trecem ca să intrăm în sensul deplin al existenţei. Prin moartea și învierea lui Hristos Cel răstignit, moartea și-a schimbat nu numai rolul ei în sine, ci și în experienţa celor ce o trăiesc, descoperindu-se ca poartă spre viaţa cea netrecătoare. Celor ce cred în Hristos, nu s-a deschis numai calea eternităţii, ci au și primit puterea dumnezeiască de a parcurge împreună cu El calea care duce la viaţa veșnică în iubirea lui Dumnezeu. De aceea „Iisus a zis: Eu sunt învierea și viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26). Prin Botez primim din Hristos putere pentru moartea tainică cu El, ca să putem înainta spre învierea cu El: „Așa și voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 11). Hristos ne dă puterea să trăim moartea tainică cu El, moartea egoismului păcatului, ca predare lui Dumnezeu, într-o continuă dezvoltare, pentru ca în momentul culminant al morţii fi zice, despărţirea sufletului de trup să coincidă cu intrarea culminantă în plenitudinea vieţii: „Purtând totdeauna în trup moartea lui Iisus, pentru ca și viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru” (2Corinteni 4,10). Strigătul lui Iisus pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?” își are iconomia sa în pregătirea noastră pentru acceptarea morţii ca poartă spre învierea fericită cu El. Prin acest strigăt Iisus ne arată că a fost om adevărat și Și-a asumat condiţia noastră, inclusiv moartea, și din dorinţa de a Se uni ca om deplin cu Tatăl, acceptă și durerile morţii, ca noi să învăţăm să acceptăm din iubire faţă de Hristos, această ultimă durere a vieţii noastre pământești, cu credinţa că „nici moartea, nici viaţa… nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39)