Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

de | mai 25, 2017 | Actualitatea religioasă

În seara zilei de joi, 25 mai 2017, la Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Astfel, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Avocatul și Generalul Pavel Abraham a susținut conferința cu tema „Prevalența și tendințele consumului ilicit de droguri la nivel european”, la care au participat clerici din Episcopia Sălajului, precum și persoane cărora acest subiect le-a stârnit interesul.

În introducere, domnul avocat și-a manifestat bucuria și împlinirea de a se reîntoarce acasă, pe plaiurile sălăjene, amintindu-și, cu drag și nostalgie, de vremurile copilăriei, moment emoționant în urma căruia a prezentat auditoriului titlul prelegerii propriu-zise, în contextul în care astăzi, mai mult ca oricând, societatea se raportează cu indiferență față de această problemă a consumului de droguri, care, încet, dar sigur, devine periculoasă și problematică. Încă de la bun început, domnia sa a ilustrat faptul că țara noastră, România, se încadrează, la nivel european, între ultimele trei țări, cu privire la tot ceea ce înseamnă consumul ilicit de droguri.

În continuare, domnul general a făcut o prezentare punctuală a categoriilor de stupefiante, existente la nivel global, arătând că cele mai utilizate sunt canabisul și cocaina, consumul acestora având influențe duale asupra unei țări, în primul rând în ceea ce privește sănătatea populației și în al doilea rând cu referire la impactul produs asupra ordinii publice, întrucât consumul excesiv al acestora modifică comportamentul uman. De asemenea, domnia sa a prezentat, structural, o statistică în legătură cu cantitatea de droguri produsă pe marile continente ale lumii, subliniind faptul că Afganistanul produce 85% din opiciaceele din lume, apoximativ 8.000 de tone anual, Bolivia, Peru și Columbia fiind țările care realizează 90% din producția mondială de cocaină, piața principală de desfacere fiind Statele Unite, datorită faptului că există o societate caracterizată de bunăstare, prețul unui gram de cocaină oscilând între 90 și 180 de euro, iar Marocul reprezentând țara care produce 90% din producția mondială de canabis.

În ceea ce privește zona europeană, provocarea este reprezentată de drogurile sintetice, precum ecstasy și LSD, care produc același efect, ajungându-se în situația de a se face un schimb neoficial de droguri între statele europe și celelalte țări producătoare de droguri, de pe alte continente ale lumii. În același timp, domnul Pavel Abraham a demonstrat că cei mai afectați de utilizarea stupefiantelor sunt tinerii, aceștia fiind mult mai ușor influențați, mai ales în momentul petrecerilor, când, de multe ori, sunt drogați, ajungând să devină dependenți, prin intermediul unei băuturi în care s-a pus o anumită cantitate de astfel de substanțe, în felul acesta, la nivel european, identificându-se 83 de milioane de persoane care au consumat cel puțin o dată în viață un drog.

Domnul avocat a atras atenția și asupra faptului că primul impact al dependenței de droguri se răsfrânge asupra familiei, singurii care ar putea avea un rol hotărâtor în ceea ce privește întoarcerea acestora la calea cea bună fiind preoții, prin aceea că, în cadrul spovedaniei, pot să le ofere sfaturi constructive, care să-i motiveze. Tot în această conjunctură, domnia sa a indicat câteva caracteristici, pe baza cărora putem să-i identificăm pe aceia care sunt dependenți de stupefiante. Astfel, aceștia au privirea tulbure, nu reușesc să se țină de cuvânt și nu își mai desfășoară activitatea cu aceeași plăcere, cu care o făceau înainte.

În încheiere, domnul Abraham a afirmat că un rol negativ în promovarea consumului de droguri îl joacă mass-media, prin faptul că prezintă diverse cazuri cu persoane dependente de stupefiante, însă fără a oferi explicații morale pertinente cu privire la efectul dezastruos, pe care acestea îl produc asupra celor care le consumă, pe lângă rezultatul imediat al unei stări de bucurie inexprimabilă, care se vede în primă instanță.

Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată întrebărilor venite din sală, interogații la care domnul general a răspuns cu obiectivitate, captivând auditoriul.

Domnul Pavel Abraham s-a născut în oraşul Jibou, fiind absolvent al Şcolii de ofiţeri activi a Ministerului de Interne și al Facultății de Drept din Bucureşti. A urmat, apoi, cursuri postuniversitare de criminologie la Universitatea din București (1979), studii de perfecționare în domeniul relației poliție-comunitate, organizate de NATO (1992-1993), iar în anul 1995 a obținut titlul științific de doctor în drept la Universitatea din București.

Ulterior, domnia sa și-a aprofundat studiile, urmând o serie de cursuri: „Organizarea, conducerea și strategia relațiilor publice ale poliției” (Paris, 1993), „Poliția și protecția vieții private” (Messina-Taormina, 1995), „Poliția și relațiile comunitare”, (Louisville, 1997). De asemenea, a urmat și cursuri pe probleme de asistență socială la Barcelona (1999), de științe sociale aplicate la Cambridge (1999) și de pregătire și documentare în domeniul justiției penale și administrării comunitare a justiției, la Universitatea Tiffin (2000).

După absolvirea Școlii de ofițeri a lucrat ca ofițer specialist în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (1972–1979), ca ofițer instructor la cursurile de formare și de perfecționare a pregătirii ofițerilor și subofițerilor de poliție din Ministerul de Interne, în domeniile de drept penal, organizare și conducere a muncii (1979-1989). De asemenea, a fost și secretar științific al Comisiei de Cercetare Științifică din cadrul Direcției de Personal și Învățământ a MAI (1985-1989).

După Revoluția din decembrie 1989, colonelul Abraham a fost numit prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și decan al Facultății de Poliție, îndeplinind aceste funcții până în anul 1992, perioadă în care a predat cursuri de drept constituțional și discipline de specialitate. De asemenea, timp de un an, a fost ofițer specialist în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, redactor-șef al revistei „955 – Poliția Capitalei”, director al Corpului de Control și Anticorupție din cadrul Inspectoratului General al Poliției (1993-1995) și director al Direcției Cercetări Penale din cadrul IGP (1995-1997).

Domnul Pavel Abraham este cetățean de onoare al orașului Jibou și al comunei Creaca.

Ultimele articole

Preasfințitul Părinte Episcop Vasile a trecut la Domnul

Preasfințitul Părinte Episcop Vasile a trecut la Domnul

Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, aducem la cunoștința slujitorilor sfintelor altare, a viețuitorilor din mănăstiri și a credincioșilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, că Preasfințitul...