Binecuvântare arhierească în Parohia Căianu Mare

de | oct. 9, 2022 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 20-a după Rusalii (a învierii fiului văduvei din Nain), 9 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Căianu Mare, județul Bistrița-Năsăud.

Cu această ocazie, în biserica parohială, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Băișoara – protosinghelul Iacob Rus, duhovnicul Mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, preotul paroh Ioan Fechete, fostul paroh – pr. Ștefan Octavian Crișan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „În fața morții, ce poate face omul și ce face Dumnezeu”, în cadrul căruia a vorbit despre veșnicie, explicând că Domnul Hristos ne arată că viața nu se termină cu moartea.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral Anghelos.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe fostul paroh – pr. Ștefan Octavian Crișan, iar actualului paroh – pr. Ioan Fechete i-a acordat o diplomă de aleasă cinstire. Primarului comunei Căianu Mic, Paul Dumitru Știr, i-a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar domnilor Liviu Țermure și Ioan Vlad le-a oferit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”. De asemenea, diplome de aleasă cinstire le-a oferit membrilor Consiliului și Comitetului parohial și altor binefăcători.

La slujbă au participat autorități locale, județene și centrale, numeroși credincioși și tineri îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Scurt istoric

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Căianu Mare, județul Bistrița-Năsăud, a fost construită între ani 1970-1976 și a fost sfințită la data de 26 septembrie 1976, de vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. În urma unui amplu proces de restaurare și înfrumusețare, lăcașul de cult a fost resfințit la data de 24 septembrie 2006, de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu al Alba Iuliei, atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

În data de 9 octombrie 2016, comunitatea parohială a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, cu prilejul împlinirii a 40 de ani de la târnosirea bisericii  și a 10 ani de la resfințirea ei.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Dascălul de religie să creadă în noblețea profesiei lui

Dascălul de religie să creadă în noblețea profesiei lui

Dascălul de religie trebuie să creadă în noblețea profesiei lui și să le-o insufle și elevilor, a spus Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului la consfătuirea județeană a profesorilor de religie. Întrunirea a avut loc marți după-masa în sala...

Oaspeți din Ucraina pe meleaguri bistrițene

Oaspeți din Ucraina pe meleaguri bistrițene

50 de români din Ucraina au petrecut o săptămână de neuitat pe meleaguri bistrițene. Ei au fost oaspeții Centrului de Tineret „Pr. prof. Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi al Arhiepiscopiei Clujului. Aici, în perioada 8-15 septembrie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud,...

Cruce sfințită pe Dealul Măgura, de Mitropolitul Clujului

Cruce sfințită pe Dealul Măgura, de Mitropolitul Clujului

În ziua Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii din parohia Morlaca au participat la sfințirea unei Troițe pe Dealul Măgura, ce îi va ocroti de acum pe locuitorii din zonă. Binecuvantarea Crucii de o înălțime de 12 metri a fost oficiată de Înaltpresfințitul Părinte...

Hramul mănăstirii Cășiel, în prezența ÎPS Părinte Andrei

Hramul mănăstirii Cășiel, în prezența ÎPS Părinte Andrei

De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, marcat pe 14 septembrie 2015, mii de oameni au participat la hramul Mănăstirii Cășiel din Arhiepiscopia Clujului, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. Mântuirea o dobândim dacă împlinim trei...