Binecuvântare arhierească în Parohia Ortodoxă Mureșenii Bârgăului

de | iun. 18, 2022 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 18 iunie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Mureșenii Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. La intrarea în sat, conform tradiției, ierarhul a fost întâmpinat cu o caleașcă, de călăreți și numeroși tineri, fiind îmbrăcați în costume tradiționale specifice Văii Bârgăului.

De la ora 9:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat iconostasul bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, care a fost recent restaurat. Apoi, ierarhul a sfințit Altarul de vară, cu hramul „Sfântul Apostol Andrei”, construit în curtea bisericii, și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, preotul paroh Andrei Cotuțiu, secretatul Protopopiatului Bistrița, preotul Emanuel Vidican și alți preoți invitați.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în care a explicat, pornind de la cuvintele Sfântului Serafim de Sarov, că scopul omului pe pământ este să primească Harul Duhului Sfânt. Ierarhul a mai spus că pentru a păstra în suflete liniștea, pacea și bucuria, care sunt daruri ale Duhului Sfânt, este nevoie de două condiții: iubirea vrăjmașilor și mulțumirea adresată Lui Dumnezeu chiar și pentru necazuri și încercări.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Lenuța Rînziș. La chinonic, tinerele interprete de muzică populară Maria Bianca Gâvan și Ioana Ilie au interpretat mai multe pricesne.

La finalul slujbei, preotul paroh Andrei Cotuțiu a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile parohiei. În semn de prețuire, ierarhului i-a oferit o icoană cu Maica Domnului.

Pentru întreaga activitatea pastorală și administrativă, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat parohului Andrei Cotuțiu Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarului comunei Tiha Bârgăului, Vasile Șut, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” a fost conferit domnului Ioan Marian Tomoroga și doamnei preotese prof. Maria Cotuțiu, implicată în activitățile cu tinerii. Ordinul „Mihai Vodă” a fost oferit binefăcătorilor Florica și Petru Dura, Lina Tomoroga și Gavril și Ionela Oniga. Totodată, membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, precum și alți binefăcători. De asemenea, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.

La slujbă au participat autorități locale, județene și centrale, fiii satului și numeroși credincioși, o parte fiind îmbrăcați în straie populare specifice Văii Bârgăului. Printre cei prezenți s-au aflat deputatul Bogdan Ivan Gruia, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, și șeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Cristian Parasca.

Sfințirea Monumentului Eroilor

După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Clujului a binecuvântat locul unde se va construi viitoarea capelă mortuară din Mureșenii Bârgăului, ce va fi ridicată cu sprijinul Primăriei Tiha Bârgăului.

Apoi, ierarhul a sfințit un monument ridicat în memoria bravilor eroi locali căzuți pe câmpurile de luptă din Primul și al Doilea Război Mondial.

Cu acest prilej, ÎPS Părinte Andrei le-a vorbit celor prezenți despre importanța cinstirii eroilor neamului românesc. De asemenea, alocuțiuni au rostit președintele Consiliului Județean B-N, Emil Radu Moldovan, deputatul Bogdan Ivan Gruia și primarul Vasile Șut, iar tinerele interprete de muzică populară Maria Bianca Gâvan și Ioana Ilie, alături de copiii și tinerii din sat, coordonați de preoteasa Maria Cotuțiu, au susținut un scurt moment artistic.

Evenimentul s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori la monumentul eroilor, urmată de defilarea gărzii de onoare. Detaşamentul a fost constituit din militari ai Batalionului 817 Artilerie „Petru Rareș” din Prundu Bârgăului.

 

Scurt istoric

Biserica Ortodoxă „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Mureșenii Bârgăului a fost zidită între anii 1914-1916, din piatră și cărămidă, prin contribuția credincioșilor din localitate. La data de 14 noiembrie 1949, lăcașul de cult a fost sfințit de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Colan.

De-a lungul timpului s-au executat reparaţii capitale la exterior și interior, biserica fiind împodobită cu pictură în tehnica tempera, realizată de pictorul Gheorghe Croitoru. În data de 23 iulie 2000, lăcașul de cult a fost resfințit de către vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul).

Din anul 1991 și până în prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Andrei Cotuțiu.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole