Binecuvântare arhierească pentru bistrițeni, în a doua zi de Crăciun, la Biserica de la Coroana

de | dec. 26, 2023

În a doua zi de Crăciun, marți, 26 decembrie 2023, la sărbătoarea Soborului Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bistrițeni. Este deja o tradiție ca în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, ierarhul să se afle în cel de-al doilea județ al Eparhiei, pentru a aduce și credincioșilor de aici bucuria marii sărbători.

Cu acest prilej, la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” de la Coroana, cel mai vechi monument istoric din municipiul Bistriţa (secolul XIII), Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Bistrița – preotul paroh Alexandru Vidican (Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”), preotul paroh Nicolae Feier (Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”), preotul paroh Vasile Beni (Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”), starețul Mănăstirii Rebra-Parva – protosinghelul Chiril Zăgrean, preotul Emanuel Vidican – secretarul Protopopiatului Bistrița și alti preoți

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Daruri de Crăciun”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Bisericii „Coroana”,  dirijată de prof. Rozalia Fucă-Tomescu.

La finalul slujbei, protopopul de Bistrița, preotul Alexandru Vidican, a mulțumit Înaltpreasfinției Sale, în numele bistrițenilor, pentru că în fiecare an, în a doua zi de Crăciun, vine să le binevestească bucuria Nașterii Domnului. Din partea comunității de la Biserica Coroana, în semn de prețuire și recunoștință, ierarhul a primit o cârjă arhierească.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența autorităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși bistrițeni. O parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața lăcașului de cult.

 

Scurt istoric

Biserica de la Coroana, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, situată în Piața Unirii, nr. 9, este cel mai vechi monument istoric din Bistriţa (secolul XIII). Sfântul lăcaș a fost edificat în jurul anilor 1270-1280, în stil gotic timpuriu, suferind de-a lungul timpului mai multe reparaţii şi transformări. Între anii 1518-1520, sub conducerea maistrului Sigismund, monumentul a fost modificat în stil gotic târziu, mai apoi suferind adăugiri în stil baroc.

Începând cu 2017, lăcașul a intrat într-un amplu proces de conservare şi renovare, atât la interior, cât și la exterior, fiind resfințit de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie 2019, cu prilejul hramului.

Biserica este cunoscută și sub numele de „Coroana” pentru că în trecut a fost în proprietatea „coroanei habsburgice”, ca biserică militară.

În cadrul lăcașului de cult își desfășoară activitatea trei parohii: Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, avându-l ca paroh pe preotul Alexandru Vidican – protopop de Bistrița, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, avându-l ca paroh pe preotul Nicolae Feier și Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”, păstorită de preotul paroh Vasile Beni. De asemenea, slujește și preotul Emanuel Vidican, secretarul Protopopiatului Bistrița.

Parohiile dețin o casă parohială, „Casina Română”, construită în anul 1680, declarată monument istoric, în care funcționează astăzi Protopopiatul Ortodox Bistrița.

În curtea bisericii s-a construit un monument închinat sfinților, eroilor și oamenilor de seamă ai județului Bistrița-Năsăud, monument numit „Panteonul Bistriței”.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sfințirea capelei mortuare din Așchileu Mic

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Așchileu Mic, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, cu prilejul...