Binecuvântarea lucrărilor efectuate în Parohia Năsal

de | apr. 11, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul), 11 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității Parohiei Năsal, din Protopopiatul Gherla.

Cu acest prilej, începând cu ora 9:30, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica parohială din lemn, monument istoric de secol XIX, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Apoi, pe o scenă special amenajată în proximitatea bisericii, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Gherla, preotul Paul Iulian Isip, secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, duhovnicul Mănăstirii Dobric, protosinghelul Siluan Farcaș, preotul paroh Grigore Bolbos, precum și alți clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre „Lecția ascetică a Sfântului Ioan Scărarul”. Totodată, ierarhul a îndemnat la rugăciune, la citirea Scripturii și a Sfinților Părinți, care sunt mijloace de înălțare către Dumnezeu.

 

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a sfințit cele două clopote ale noii biserici din localitate. Piatra de temelie la noua biserică, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost pusă de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, în anul 2017. În prezent se lucrează la zidirea turnurilor.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de prețuire și respect, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul l-a ridicat la rangul de iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Grigore Bolbos. Primarul comunei Țaga, Romulus Mârza, primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, și preoteasa Carmen Bolbos au primit „Gramata Mitropolitană însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului”; prim-epitropul parohiei, Iuliu Gătej, a primit Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”; epitropul Niculaie Mureșan a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă”, iar domnul Ștefan Vasile a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, toți ceilalți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a credincioșilor parohiei, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Ionuț Chifa

Ultimele articole

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba

Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba

La prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strâmba, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Alături de Preasfinția Sa au slujit în sobor peste 20 de clerici. În cadrul Sfintei Liturghii,...

Părintele Teofil Roman: „Dragostea nu se cere, se dăruiește”

Părintele Teofil Roman: „Dragostea nu se cere, se dăruiește”

La hramul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, sărbătorit de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ecleziarhul acestui sfânt locaș, Arhimandritul Teofil Roman a vorbit mulțimii prezente la Sfânta Liturghie despre dragoste, spunând că Maica Domnului este ea însăși...

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, de Praznicul Sfintei Marii

Zeci de mii de credincioși veniți din toată țara la hramul mănăstirii Nicula au rămas peste noapte sub cerul liber pentru a participa în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului la Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi. În aceste...

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Slujba Prohodului Maicii Domnului, la Nicula

Soborul de ierarhi, condus în această seară de PS Timotei, Episcopul al Spaniei și Portugaliei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicarul Mitropoliei Kievului, Preasfințitul...