Biserica Parohiei „Sf. Ap. și Ev. Matei” din Cluj-Napoca, sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

de | dec. 12, 2021 | Actualitatea religioasă

În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină), 12 decembrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în Parohia „Sfântul Matei” din Cluj-Napoca, cu prilejul sfințirii bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de târnosire a noii biserici, cu hramurile „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” și „Duminica Sfinților Români”. Lăcașul de cult a fost construit în stil brâncovenesc, în perioada 2005-2021.

În continuare, în noua biserică, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat prima Sfântă Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, inspectorul eparhial, preotul Vasile Nemeș, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, preotul paroh Mircea-Marian Andreica, pr. conf. univ. dr. Marin Cotețiu, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și preot slujitor în cadrul parohiei, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a spus celor prezenți că „adevăratul ospăț de Crăciun îl constituie Sfânta Împărtășanie”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Cvartetul „Synavlia”, compus din studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, dirijat de Roxana Chicidea.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, în semn de prețuire și recunoștință, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Mircea-Marian Andreica. „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, a fost oferită arhitectului Livia Câlția și inginerului Ioan Sora. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului Parohial și alți binefăcători au primit distincții și diplome de aleasă cinstire, în frunte cu prim-epitropul parohiei, Ioan Buzea, care a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni.

La final, preotul paroh Marian Andreica a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor ce au ajutat la edificarea lăcașului de cult. Totodată, Părintelui Mitropolit Andrei i-a oferit o icoană cu Sfântul Ierarh Spiridon, prăznuit astăzi în calendar.

La Sfânta Liturghie au participat numeroși credincioși clujeni. O parte din cei prezenți, în ciuda vremii ploioase, au participat la slujbă în curtea bisericii, respectând în acest fel măsurile igienico-sanitare.

 

Scurt istoric

Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei”, situată pe strada Mehedinți, în cartierul clujean Mănăștur, a fost înființată în anul 2001, fiind singura din municipiul Cluj-Napoca închinată Sfântului Matei.

Piatra de temelie a bisericii parohiale, cu hramurile „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” și „Duminica Sfinților Români”, a fost pusă la data de 16 noiembrie 2002, de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Un an mai târziu, a fost ridicată o biserică din lemn, unde s-a slujit până la sfințirea bisericii.

În 2005 au fost demarate lucrările de construcţie la biserica din zid, în stil brâncovenesc, după un proiect realizat de arhitectul Livia Câlția și inginerul Ioan Sora, ambii din București. În prezent, lăcașul este pregătit pentru a fi împodobit cu pictură.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh dr. Mircea-Marian Andreica, avându-l alături pe preotul conf. univ. dr. Marin Cotețiu, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

Biserica din Poienile Zagrei, resfințită de Mitropolitul Clujului

În Duminica a 4-a după Paști (a vindecării slăbănogului de la Vitezda), 15 mai 2022,  Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din...

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

Mitropolitul Andrei i-a binecuvântat pe românii din Londra

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 8 mai 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe române din Londra, Regatul...