Biserica Parohiei Turda Nouă II, târnosită de ÎPS Părinte Andrei

de | oct. 1, 2022

La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, sâmbătă, 1 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă a Parohiei Turda Nouă II din municipiul Turda, cu prilejul hramului și sfințirii bisericii parohiale.

De la ora 8:30, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Acoperământul Maicii Domnului”, după 12 ani de la punerea pietrei de temelie. La interior și exterior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în proximitatea bisericii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența autorităților locale și a numeroși credincioși. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda – preotul Alexandru Rus, duhovnicul Mănăstirii Mihai Vodă – ieromonahul Efrem Crișan, preotul paroh Ioan Ciortea, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor prezenți despre motivele pentru care o preacinstim pe Maica Domnului.

„O preacinstim pe Maica Donmului pentru că e Născătoare de Dumnezeu, pentru că este pururea Fecioară, pentru că este mai presus decât orice făptură cerească și pământească și pentru că se roagă pentru noi, păcătoșii”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, dirijat de Cristian Fișcă.

La finalul slujbei, preotul paroh Ioan Ciortea a mulțumit ierarhului, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor care au ajutat la edificarea lăcașului de cult. Totodată, din partea credincioșilor parohiei, Înaltpreasfinției Sale i-a daruit o icoană cu  Acoperământul Maicii Domnului.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în cei 31 de ani de slujire preoțească, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Ioan Ciortea. Domnul prof. univ. dr. ing. Alexandru Ozunu a fost distins cu Ordinul ,,Mihai Vodă” pentru mireni, iar domnul dr. ing. Eugeniu Florin Spădaru a fost distins cu Ordinul ,,Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, ambii fiind ctitori și fii duhovnicești ai parohiei. Membrii Consiliului și Comitetului parohial au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiilor și tinerilor prezenți, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești.

 

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă Turda Nouă II a fost înfiinţată ca parohie de sine stătătoare la data de 1 ianuarie 1997, prin împărțirea Parohiei Turda Nouă în două unități separate. Înainte ca Parohia Turda Nouă să fie împărțită în două, timp de câteva luni, parohia a suplinită de preotul Ioan Andreicuț, actualul Mitropolit al Clujului, care a slujit timp de șapte ani în Parohia Turda-Fabrici, în perioada 1978-1985.

Până în anul 2010, ambele parohii au slujit în biserica actuală a Parohiei Turda Nouă I.

Noua biserică a Parohiei Turda Nouă II, cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi „Acoperământul Maicii Domnului”, situată pe strada Rândunicii din Turda, a fost construită între anii 2010-2013, pe un teren donat de credinciosul Viorel Man. Piatra de temelie a fost pusă la data de 27 mai 2010, de către Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. iar în același an, la data de 12 decembrie, demisolul noului lăcaș a fost inaugurat pentru oficierea sfintelor slujbe. Zidirea bisericii a continuat pe parcursul anilor 2011-2013, iar la data de 7 ianuarie 2014, Părintele Mitropolit Andrei a binecuvântat spațiul de slujire din interiorul bisericii.

Între anii 2016-2022, sfântul lăcaș a fost împodobit cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorul Sorin Efros și echipa sa.

Încă de la înființarea parohiei – din anul 1997 – până în prezent, comunitatea parohială este păstorită de preotul paroh Ioan Ciortea. Împreună cu credincioșii parohiei, acesta a demarat și a finalizat lucrările de edificare a bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Marius Romilă

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Eminescu, în amintirea clujenilor la 127 de ani de la moartea sa

Poetul Național Mihai Eminescu a fost omagiat astăzi la Cluj, la împlinirea a 127 de ani de la moartea sa. Festivitatea organizată de municipalitate a început în jurul orei 10:00, la statuia poetului din faţa Teatrului Naţional. La eveniment au participat preoți,...

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Concurs de interpretare muzicală bizantină la Baia Mare

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Dr. Iustin Sigheteanul, în după-amiaza zilei de marţi, 14 iunie,  în Sala "Sfântul Iosif Mărturisitorul" din incinta Catedralei „Episcopale "Sfânta Treime" din Baia Mare, a avut loc primul Concurs de interpretare muzicală...

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

Sărbătoare aleasă în satul clujean Huta

În Duminica a VII-a după Paști, 12 iunie 2016, cinci ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în sobor de preoți și diaconi, au slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul clujean, Huta, comuna Chiuiești. Satul Huta din comuna clujeană...

Târnosirea bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău

Târnosirea bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău

Cu o săptămână înainte de sărbătoarea Rusaliilor, biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău a fost târnosită de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Chiriarhul...