Biserica „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud și-a prăznuit ocrotitorul spiritual

de | ian. 7, 2024

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 7 ianuarie 2024, zi în care este prăznuit și Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Năsăud (Parohia Năsăud III – Blocuri), cu prilejul cinstirii ocrotitorului spiritual.

De la ora 10:00, în biserica parohială, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici. Din sobor au făcut partea protopopul de Năsăud – preotul Ioan Dâmbu, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Ovidiu-Ioan Sermeșan și preotul pensionar Remus Găvruș.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul-vicar Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cu recunoștință, celor care ne pregătesc calea”, vorbindu-le celor prezenți despre viața și activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, „cel care a pregătit calea Domnului”, pornind de la cele trei însușiri ale sale: Proroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de întreaga comunitate parohială prezentă. La chinonic, tânăra Raluca Caian-Nicolae a interpretat pricesne.

La finalul slujbei, ierarhul i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în frunte cu părintele protopop Ioan Dâmbu. Apoi, preotul paroh Ovidiu-Ioan Sermeșan a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântarea adusă la început de an calendaristic, precum și cu ocazia prăznuirii ocrotitorului spiritual.

Scurt istoric

Parohia Năsăud III – Blocuri, cu hramul  „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, a fost înfiinţată în anul 2002, ca o necesitate pastoral-misionară și la dorința credincioșilor din cartierul de blocuri din oraș. Până la edificarea bisericii parohiale, slujbele s-au ținut într-un spaţiu improvizat din cadrul unei grădiniţe.

Lăcașul de cult a fost construit între anii 2003 – 2006, piatra de temelie fiind pusă la data de 29 iunie 2003. Între anii 2006 – 2008, biserica a fost pictată în tehnica „frescă” de către pictorul Victor Tistu din Buhuşi, iar catapeteasma a fost realizată din lemn de stejar de către sculptorul Arsenie Constantin din Grumăzeşti, jud. Neamţ. Este primul lăcaş de cult în care s-a pictat Martiriul Sfinţilor Năsăudeni, conform preotului paroh Ovidiu-Ioan Sermeşan, care este primul preot al parohiei şi ctitorul bisericii.

La data de 21 septembrie 2008, biserica a fost târnosită de către vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

Hramul Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Sângeorz-Băi

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, marți, 23 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Biserica „Sfântul Mare...