Bogăția, piatră de încercare a dragostei noastre pentru Dumnezeu

de Eseu

Dintre pildele rostite de Domnul Hristos pentru luminarea noastră, astăzi ne amintim de bogatul căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21). Suntem în Duminica a 26-a după Rusalii, la începutul postului Nașterii Mântuitorului, și cuvântul Evangheliei ne aduce înainte modul defectuos, iresponsabil și absolut neprofitabil în care ne raportăm la bunurile materiale sau la ceea ce noi numim avuție.
Omul acesta bogat s-a ostenit din greu și a privit apoi mulțumit la ceea ce a agonisit, propunându-și să se „extindă”, adică să-și mărească hambarele pentru a deține și mai multe avuții. Numai că Dumnezeu îi aduce aminte că în chiar „noaptea aceasta” viața sa pământească se va sfârși și bogăția îi va rămâne a nimănui. Apelativul „nebunule” se referă în Sfânta Scriptură la omul care nu crede în Dumnezeu: „Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu” (Psalmi 13, 1) sau la cel care „își adună comori sieși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Luca 12, 21).
În situația bogatului din pilda aceasta se află foarte mulți oameni de astăzi, chiar unii care se consideră credincioși. Pentru câți dintre noi „a ne realiza” nu înseamnă a ne asigura un confort material fără griji. Câți nu gândim că „mănâncă, bea și te veselește” sunt țeluri ale vieții, pe care dorim să le realizăm cu ardoare? Și câți dintre acești semeni de-ai noștri atunci când „se realizează” în acest fel sau pe parcursul „realizării” nu dobândesc vreo boală sau vreun necaz în familie sau își pierd avuția și chiar viața pe neașteptate? Toți ne dăm seama de această realitate, dar nu învățăm nimic din observarea ei, pentru că instinctul pătimaș de a acumula bogății materiale ne covârșește. Tocmai de aceea avem nevoie amintirea acestei pilde a bogatului căruia i-a rodit țarina pentru luminarea cugetului, avem nevoie de post pentru curățirea simțirii și, mai ales, avem nevoie de unirea cu Hristos prin Împărtășanie pentru întărirea firii și biruirea patimilor. Dar înainte de acestea, avem nevoie de lămurirea sinelui nostru că „îmbogățirea în Dumnezeu”, care ne realizează ca oameni, este scopul vieții noastre pe pământ, nu „îmbogățirea în avuție”, care ne distruge. Bernard de Clairvaux spunea că „bogăția se adună cu trudă, se păstrează cu frământări și se pierde cu durere”. Ea este piatra de încercare a dragostei noastre pentru Dumnezeu și aproapele, iar puterea de a o stăpâni este piatra de încercare a caracterului nostru.
Un părinte contemporan spunea că este important să avem în vedere că mâinile ne-au fost date nu atât pentru a aduna, cât pentru a mângâia și a dărui. Iar aceasta o fac doar cei „bogați în Dumnezeu”.
Pr. Adrian Cherhaț, inspector de religie Bistrița Năsăud

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Adevărata hrană

Adevărata hrană

Introducere Marcată de mai multe evenimente, duminica de astăzi are în centru o Evanghelie aparte. Una în care dragostea lui Dumnezeu se exprimă din nou prin intermediul unei minuni. După ce Sfântul Matei trece în revistă episodul martirizării Înaintemergătorului, el...

Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Cu Hristos Cel care vindecă suntem chemați să ne întâlnim și în această duminică. Căci nu există formă mai frumoasă de manifestare a divinității decât iubirea. Odată eliberat slăbănogul din chingile suferinței, Domnul cheamă la apostolat ucenici...

Altruismul și valoarea lui înaintea lui Dumnezeu

Altruismul și valoarea lui înaintea lui Dumnezeu

Aspecte introductive                                                                                În această perioadă liturgică, Biserica ne cheamă parcă, duminică de duminică să ne familiarizăm cu minunile săvârșite de Hristos. Ne aduce în atenție, puțin câte...

Omul – lucrul cel mai de preț

Omul – lucrul cel mai de preț

Aspecte introductive În decursul activității Sale pământești, Domnul a făcut multe minuni. Între ele, o categorie importantă o reprezintă exorcizările. Uneori, El alungă demoni pentru că cineva din anturajul posedatului o cere, alteori pentru că însuși cel în cauză,...

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Atunci când Iisus Hristos S-a născut, El, de fapt, s-a ferit de beneficiile unui sistem instituționalizat care punea pe primul plan siguranța și confortul majorității nou-născuților; Atunci când a rămas în templu, la doar doisprezece ani, vorbind cu învățătorii Legii,...