Seri duhovnicești cu invitați, la biserica din Cetatea Fetei

de | nov. 15, 2021

Parohia Ortodoxă a Tuturor Sfinților din Cetatea Fetei – Florești organizează un serie de întâlniri duhovniceștiSeri duhovnicești cu invitați, la biserica din Cetatea Fetei în acest post al Crăciunului.

În duminicile din postul Crăciunului, Parohia Tuturor Sfinților din Florești va organiza o serie de conferințe duhovnicești. Acestea au ca scop familiarizarea credincioșilor cu modelul teologic și patristic, atât de necesar în fața provocărilor contemporane. În fiecare duminică, după slujba de seară de la ora 17.00 cei interesați vor avea ocazia să se bucure de învățăturile și sfaturile slujitorilor Bisericii: preoți, duhovnici și profesori de teologie, ce vor fi prezenți în mijlocul credincioșilor din parohia floreșteană, pe parcursul celorcinci duminici ale postului.
Mesajul Nașterii Domnului va răsuna din nou, sub cupola bisericii din Cetatea Fetei, prin glasurile colindătorilor Coralei Diaconia și ale corului de copii al parohiei, dirijat de pr. Decebal Gorea și prof. Uliana Jurcan, spre încântarea și bucuria celor prezenți. Un concert de colinde va avea loc în biserica parohială, duminică 19 decembrie, după sfânta Liturghie.
Complexul parohial din Cetatea Fetei, Florești cuprinde o biserică de lemn, un altar de vară, un aghiazmatar, o casă de creație și o biserică de zid, aflată în faza de construcție. Biserica parohială a fost construită în anul 2006 de o echipa de constructori din Bârsana (jud. Maramureș). Este o biserică din lemn, în formă de navă, construită în stil arhitectonic maramureșan.
Preoți sujitori sunt aici: Pr. paroh Marcel Agrișan și Pr. Decebal Gorea.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Proiectul „BISERICA, TINERII ȘI COLINDELE” , Ediția a IX-a

Marți, 20 decembrie 2016, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii și colindele”, Ediția a IX-a. În proiect au fost implicați 500 de copii de la școlile din Municipiul Zalău, iar ca parteneri au fost...

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Concertul de colinde „Crăciun în Maramureş”

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopulul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 15:00, în municipiul Sighetu Marmaţiei, la Concertul tradiţional de colinde „Crăciun în Maramureş”, desfăşurat în sala „Episcop Dr. Vasile Stan”...

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Colindători la Centrul Eparhial al Episcopiei Maramureşului

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, a primit marţi, 20 decembrie 2016, cete de colindători din întreaga Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în Episcopia...

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Grupuri de colindători la Centrul Eparhial din Baia Mare

Luni, 19 decembrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul ales al Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat la Centrul Eparhial, unde a primit cetele de colindători sosiţi cu cele mai frumoase colinde şi urări pentru cel ce va primi în mâinile sale, a treia zi de...