Bucurie duhovnicească în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Romainville, Paris, Franța

de | mai 19, 2019

Duminica a patra după Paști a avut o însemnătate deosebită pentru credincioșii Parohiei Orodoxe Române „Sfinții Trei Ierarhi” din Romainville, Paris, Franța. O delegație de preoți și mireni din Cluj-Napoca a poposit pentru câteva ore alături de ei pentru a le stâmpăra dorul de casă.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințituluil Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și a Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, soborul format din zece preoți a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar apoi cuvântul de învățătură a fost rostit de Arhimandritul Dumitru Cobzaru, Exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Din sobor au mai făcut parte: Arhimandritul Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Nicula, preotul paroh, pr. Mircea Filip, preotul militar al garnizoanei Bistrița pr. Cristian Marțian, secretarul protopopiatul din Bistrița, pr. Emanuel Vidican, preotul paroh de la Șomcutu Mic, Protopopiat Dej, Pr. Laurian Rus, preotul slujitor, Pr. Ciprian Rebrișorean, preotul din Moiseni, Maramureș, Pr. Gavril Botiș, directorul tehnic al postului de radio „Renașterea”, arhidiaconul  Dan-Grigore Văscu, și alți preoți din vecinătatea parohiei.

Delegația de la Cluj s-a aflat în aceste zile în Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale pentru un turneu de lansare și promovare a cărții „Fiule m`am vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu…”!, ediție în format bilingv franceză și română, scrisă de Arhimandritul Dumitru Cobzaru. Această carte a fost dăruită de Preacuviosul Părinte tuturor celor care au participat astăzi la slujbă.

Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Romainville, Paris este păstorită de 12 ani de pr. Mircea Filip care a dorit ca lăcașul de cult să fie locul unde cele peste 400 de familii aflate acolo să se adune duminica și în sărbători.

Trebuie subliniat faptul că aici, săptămânal, se organizează cursuri în limba romană pentru copii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia Prohodului Domnului, la Cluj-Napoca

Denia Prohodului Domnului, la Cluj-Napoca

În Sfânta Vineri din Săptămâna Mare, are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos. Conform Sinaxarului, în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele și...

Denia Prohodului Domnului la Parohia Hereclean

Denia Prohodului Domnului la Parohia Hereclean

Vineri, 14 aprilie 2017, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei Prohodului Domnului în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Hereclean, alături de Preacucernicul Părinte paroh Andrei Urs și în prezența unui număr mare de...