Carlo Osvaldo Goldoni este unul din cei mai cunoscuți dramaturgi italieni. Voltaire l-a numit „”Molière al Italiei”. Operele lui au fost apreciate de public datorită curajului și onestității. Scenetele satirizau viața de zi cu zi a oamenilor și dramatizau valorile și greutățile clasei de mijloc care începea să se emancipeze.
Carlo Goldoni s-a născut în Veneția, în anul 1707. Tatăl său l-a trimis să învețe sub filozoful Caldini din Rimini, însă tânărul a fugit acasă în compania unor actori ambulanți. Tatăl său a înțeles că nu îi place filozofia, dar, tot își dorea ce e mai bun pentru fiul său, așa că nu l-a lăsat „să stea degeaba”, cum spune Carlo Goldoni în memoriile sale, ci l-a luat cu el să învețe medicina. Spunea că „puțină practică înainte de studiul teoriei” îi va fi de folos. Însă nici studiul medicinii nu i-a plăcut lui Carlo Goldoni. În anul 1723, tatăl său îl înscrie la Collegio Ghislieri din Pavia. Universitatea era fondată de papa Pius al V-lea și avea un pronunțat caracter eclezial. Studenții trebuiau să poarte tonsura și haine călugărești. Nici un student nu avea voie să fie căsătorit. Cu toate acestea, nu era o instituție severă. Carlo Goldoni scrie în memoriile sale că aveau libertate destul de mare la această universitate. În timpul anilor de studiu a învățat scrimă, să picteze, să cânte și să danseze. În restul timpului liber citea multe piese de teatru. În al treilea an de studiu a scris un atellano (o specie de comedie răutăcioasă), care a primit numele „Il colosso”. În aceasta satiriza fetele din Pavia și își ridiculiza colegii. Colegii au râs când au citit opera și au distribuit-o mai departe. Ceilalți care nu se regăseau ca personaje în operă se amuzau, dar îl condamnau pe autor pentru că a scris așa ceva. Însă, în afară de colegi, ceilalți care se regăseau, sau mai bine zis, cei care își regăseau fiicele în scenetă erau furioși. Douăsprezece familii, au cerut socoteală pentru pătarea onoarei. Pentru că avea protectori în școală, a scăpat fără arest. Prin multe scrisori ale prietenilor săi de familie mânia familiilor a încetat. Carlo Goldoni a fost în schimb dat afară din Institut.
Se întoarce acasă rușinat că a pătat onoarea tatălui său. Îi pare rău că a dat cu piciorul în toți acești ani de studiu și că sacrificiile materiale ale tatălui său să-l țină la această școală au fost în van.
Tatăl său, cu o mâhnire de înțeles, tot nu și-a abandonat speranțele în fiul său. Îl trimite la Movelli, un cunoscut consilier juridic din Udine să-și continue studiile. În sfârșit tânărul Carlo Goldoni a găsit un domeniu în care avea poftă să invețe. Spune el în memoriile sale că a învățat în șase luni mai mult decât a învățat la Pavia în trei ani. În Udine scrie un pamflet despre deputații din oraș. A fost apreciat pentru această operă, atât de către publicul larg, cât și de magistrați. După ce studiază dreptul la Universitatea din Modena, practică meserie în Chioggia și Feltre, după care se întoarce în orașul său natal. Timp de mai mulți ani a lucrat în domeniul legal ca secretar și consilier. Părea că și-a găsit în sfârșit cariera. Dar lucrurile nu stăteau chiar așa. În anul 1731 tatăl său moare în urma unui atac cardiovascular. Unchiul său Indric ar fi vrut să-l ajute să devină avocat în Veneția. Pentru aceasta trebuia să studieze cinci ani dreptul la Padova. Prin diplomație a reușit să i se echivaleze studiile. Mama sa avea o prietenă, Doamna Mar. S-a îndrăgostit de ea, dar nu își dorea căsnicia pentru că era cu douăzeci de ani mai bătrână decât el. Pentru că a fost refuzată, doamna Mar s-a căsătorit în scurt timp cu altcineva. Când mama sa aflat a fost șocată, nu știa prin câte trece fiul ei. Acesta s-a confesat de ce nu a luat-o în căsătorie pe doamna Mar și îi mărturisește mamei că are multe datorii.
Mama a vândut din bunurile familiei și a plătit datoriile. De rușine, Carlo Goldoni pleacă la Padova, după care călătorește prin Italia încercând să strângă suficienți bani pentru a-și plăti datoriile. În Milan a scris piesa de teatru „Amalasonte”, care a fost un eșec. Părăsește acest oraș și își continuă călătoriile prin Italia. La Verona, directorul de teatru Giuseppe Imer îl primește și îl ajută să devină un dramaturg de renume. Opera sa, „Belissario” s-a bucurat de succes. În această perioadă a scris foarte multe scenete de teatru în multe stiluri diferite. A scris drame, tragedii și comedii. La Verona își întâlnește viitoarea soție, Nicoletta Conio, pe care o cunoaște prin intermediul directorului de teatru Giuseppe Imer. În memoriile sale, Carlo Goldoni spune că succesul lucrărilor sale se datorează faptului că personajele sale nu sunt semizei. Sunt oameni simpli, cu probleme de oameni simpli. Virtuoși sau plini de păcate, actorii portretizau întotdeauna personaje credibile, la care auditoriul se putea raporta.
A primit scrisori de la ambasadorul francez Poinsinet și de la Zanuzzi, directorul teatrului italian din Franța. Aceștia îl întrebau dacă ar fi interesat ca piesele sale să fie traduse în franceză. În anul 1761 pleacă la Paris, unde primește slujba la curte de a superviza activitatea teatrului italian. Din acest moment, compune piese de teatru în franceză. Popularitatea sa creștea pe zi ce trece. Era apreciat în Italia și Franța și pentru o scurtă perioadă ambasadorul Portugaliei l-a angajat „pentru o muncă mică” care a fost un succes în Lisabona. Pentru aceasta a primit o plată foarte bună. De asemenea a colaborat prin scrisori cu opera din Anglia. Chiar dacă salarul său din Franța nu era considerabil, s-a îndrăgostit de țară și aprecia gusturile francezilor mai mult decât pe cele ale conaționalilor lui. Așa că hotărăște ca restul vieții să și-l petreacă aici. În anul 1769 este primit la Versailles, unde primește o pensie de la regele Franței. La curte preda italiană prințeselor și scria în continuare piese de teatru. În anul 1792 din cauza Revoluției franceze nu mai putea primi pensie de la curtea regală. Un an a rămas fără acest venit. În 1793 primește din nou pensia, pentru că a aderat la Convenția națională. Hotărârea să i se acorde pensie a sosit în ziua următoare după ce a murit. Carlo Goldoni a plecat din această lume la data de 6 februarie 1793. A fost un dramaturg extrem de apreciat de contemporanii săi. Chiar dacă tatăl său a încercat să-i găsească o meserie „de prestigiu”, chemarea sa nu a fost să fie medic, avocat sau cleric. Talentul său era să scrie piese de teatru. Acest dar l-a avut încă din tinerețe. Cu timpul, pentru că publicul aprecia lucrările sale, a ajuns să fie o persoană de renume. Până și regele Franței l-a chemat să lucreze la curtea sa.
Surse:
Carlo Goldoni, Memoirs of Carlo Goldoni, trad.John Black, James R. Osgood and Company, Boston, 1877, pp. 14, 56-57, 59, 64-65, 69, 71-72, 84-88, 94-95, 120, 137-146, 153, 179-184, 340, 365, 378, 385, 408-409.
Pentru unele date istorice s-au folosit https://fr.wikipedia.org/wiki/Carlo_Goldoni și https://en.wikipedia.org/wiki/Carlo_Goldoni
