Primul psalm al întregii Psaltiri este considerat, de majoritatea bibliștilor, drept un preambul al tuturor psalmilor, el are darul de-a condensa întreaga învățătură sapiențială a Vechiului Testament. Tocmai de aceea, am considerat că este obligatoriu să începem emisiunile noastre cu explicarea acestui psalm, chiar dacă el nu face parte din nicio categorie din cele pe care le-am propus spre analiză. El, de fapt, transcede și înglobează simultan întreaga Psaltire.
Psalmul 1 este o introducere potrivită a Psaltirii pentru că rezumă cele două căi deschise omului: calea celor drepți, sau neprihăniți, și calea celor răi, celor fărădelege. El poate fi considerat un psalm sapiențial, datorită prezentării acestor două căi amintite, a folosirii comparațiilor, a anunțării binecuvântărilor și a importanței fundamentale a Legii, pentru a duce o viață împlinită și plină de fericire. Temele acestea perene (binele și răul, calea strâmtă și calea largă, dreptul și păcătosul) apar des menționate nu doar în Cartea Psalmilor, ci în toată literatura didactico-poetică a Vechiului Testament.
Textul psalmic îl prezintă pe omul binecuvântat, care duce o viață nepătată și prosperă, în conformitate cu Dabar, cu Logosul, cu Tora – cu dimensiunea creatoare și restauratoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Prin contrast, îl prezintă și pe omul rău, cel nelegiuit ce va pieri în păcatele lui, dacă nu se schimbă, dacă nu se pocăiește.
