Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, iluminată în culoarea conștientizării cancerului de col uterin

de | nov. 17, 2020 | Actualitatea religioasă, Comunicate de presă

Marţi seara, 17 noiembrie 2020, între orele 19:00 – 21:00, Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca va fi iluminată în culoarea albastru-verzui, culoarea conştientizării cancerului de col uterin. Prin această inițiativă, Mitropolia Clujului se alătură instituțiilor care promovează importanța prevenției și depistării precoce a cancerului de col uterin.


Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului se alătură demersului global iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care lansează marţi, 17 noiembrie 2020, strategia de eradicare a cancerului de col uterin.

În semn de solidaritate şi susţinere a acestei cauze, mai multe edificii celebre din întreaga lume vor fi iluminate, printre ele şi Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, important monument de artă românească reprezentativ pentru capitala culturală a Transilvaniei. Astfel, marţi, 17 noiembrie 2020, între orele 19.00 – 21.00, Catedrala Mitropolitană va fi iluminată în culoarea albastru-verzui, culoarea conştientizării cancerului de col uterin. Prin această inițiativă, Mitropolia Clujului se alătură instituțiilor care promovează importanța prevenției și depistării precoce a cancerului de col uterin.

La nivelul Eparhiei Clujului, prin funcţionarea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, Biserica se implică în mod direct şi constant în lupta împotriva cancerului. Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, unic în această zonă a Transilvaniei, care oferă sprijin medical şi spiritual pacienţilor cu afecţiuni oncologice în stadii avansate, dar şi aparţinătorilor acestora. Centrul dispune de 40 de locuri pentru spitalizarea continuă a persoanelor cu afecţiuni oncologice, iar serviciile oferite urmăresc să contribuie la creşterea calităţii vieţii bolnavilor, cărora le este dată şansa de a-şi trăi cu demnitate suferinţa.

Evenimentul este organizat de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, important centru de îngrijire a bolnavilor de cancer şi coordonatorul Programului Naţional de Screening pentru cancerul de col uterin, în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi compania Transavia.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

Pr. Cornel Coprean


Foto credit: Arhiva Mitropoliei Clujului / Darius Echim

Ultimele articole

Un dialog între doi bizantiniști europeni

Un dialog între doi bizantiniști europeni

Lumea istoriei este nu doar una a ideilor și a documentelor puse în circulație, ci mai ales a oamenilor care dialoghează și se îmbogățesc reciproc prin iubirea lor față de viața de demult și față de trecutul pe care le readuc în actualitate. Astfel de întâlniri se...

De Ziua Copilului, la Cluj-Napoca a avut loc Marșul pentru viață 2022

De Ziua Copilului, la Cluj-Napoca a avut loc Marșul pentru viață 2022

De Ziua Internațională a Copilului, miercuri, 1 iunie 2022, la Cluj-Napoca a avut loc Marșul pentru viață, intitulat „Iubit din prima clipă”, organizat de Platforma Civică „Împreună” – filiala Cluj. Manifestarea, care este o pledoarie pentru viață, a debutat la ora...