Poemul acesta ne introduce în atmosfera cântării liturgice preexilice, închinată regalității lui Dumnezeu, legată de întreg arealul tematic al Legământului. Prin intermediul alianței (ebr. berit) dintre Yahwe și Israel, poporul devine sfânt și transfigurat.
Psalmul 98 se transformă într-o cântare a harului și într-o meditație despre Legământ și exigențele lui, care nu sunt doar ritualice, ci și morale / existențiale. Revelarea sfințeniei lui Dumnezeu impune omului o purificare nu doar exterioară, ci și interioară, care să-l facă demn a sta înaintea Creatorului. Legământul trezește în israeliți dorința purificării interioare, pe care numai harul divin va putea să o satisfacă, transformând radical inima omului și comunicându-i sfințenia lui Dumnezeu.
Versetele 6-8 ne interesează în mod amănunțit fiindcă ele vorbesc despre realitatea ascultării și împlinirii totodată a rugăciunilor de implorare, modelele părinților mijlocitori (Moise, Aaron și Samuel) fiind un adevărat punct de reper.
