Acest psalm este o combinație a trei lamentări ale lui David din cauza opoziției dușmanilor lui: rugăciunea pentru izbăvirea din mâna ucigătorilor (34, 1-6); lamentația pentru ura nejustificată (34, 11-18); cererea pentru înfăptuirea dreptății (34, 19-28). Fiecare lamentație conține un strigăt de eliberare din mâinile dușmanilor, care-l urau, pe profetul Domnului, fără vreun motiv întemeiat (probabil doar din invidie).
Ultima rugăciune a lui David (34, 27-28) a fost pentru puținii oameni cei sinceri, care doreau ca nevinovăția psalmistului să fie dovedită, și să aibă și ei ocazia să-L laude pe Domnul. Fiindcă era convins că dușmanii săi îl urăsc pe nedrept, David era convins că Yahweh îi va face dreptate, pentru ca el să poată să-L laude permanent pe Domnul.
În toată această țesătură profetică de rugăciuni împletite cu lamentații, dimensiunea hristologică a unor versete cheie este evidentă:
- Psalmul 34, 1-3 (răzbunarea Domnului și lupta Sa cu armura și pavăza) se interpretează în logica războiului nevăzut din Efeseni 6, 10-17 (lupta împotriva duhurilor răutății din văzduh).
- Psalmul 34, 11 (problema martorilor mincinoși) se reflectă fidel același duh perfid diavolesc în cugetele martorilor mincinoși ai acuzării din Procesul Domnului Iisus (Marcu 14, 57).
- Psalmul 34, 19-20 (intrigile vrăjmașilor lui David) reînsuflețite cu pathos în atitudinile arhiereilor, cărturarilor și fariseilor contemporani cu Iisus (Matei 22, 15-17; Ioan 11, 53).
