Cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei Naţionale „Text şi discurs religios”

de | mai 10, 2018 | Actualitatea religioasă

Întâlnirea de anul acesta se desfăşoară în perioada 10 – 12 mai şi a fost organizată pentru prima dată în mediul rural, în comuna Rodna din Ţara Năsăudului.

Conferinţa a fost precedată de o slujbă de Te-Deum oficiată în Biserica Ortodoxă din Rodna cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” de către Înaltpreasfinţitul Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Deschiderea oficială a lucrărilor conferinţei a avut loc în sala Căminului Cultural din Rodna unde, în calitate de organizator, doamna prof. Vali Ganea, director al Şcolii Gimnaziale „Florian Porcius” din Rodna, a oferit cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei.

În alocuţiunea sa, Mitropolitul Clujului a subliniat legătura dintre cuvânt şi fapta creştină, dar şi dintre cuvântul scris şi cel vorbit, cu trimitere directă la textul Sfintei Scripturi din Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: „credinţa este din auzire, iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10,17).

În continuare, a urmat cuvântul invitaţilor, după care au avut loc conferinţele în plen, susţinute de către prof. univ. dr. acad. Gheorghe Chivu – Scrisul religios şi unitatea limbii române, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă – Înţelepciune şi Unire/Unitate acţională în Sfânta Scriptură şi în istoria naţională a românilor şi pr. prof. univ. dr. Constantin Necula – Principii ale pedagogiei comunicării religioase astăzi.

Dezbaterile conferinţei continuă mâine cu lucrări împărţite pe trei secţiuni: Retorica textului/discursului religios, Traducerea textului sacru şi Literatura şi sacrul.

Ultimele articole

Johannes Brahms (7 mai 1833 – 3 aprilie 1897)

Johannes Brahms (7 mai 1833 – 3 aprilie 1897)

Johannes Brahms s-a născut la data de 7 mai 1833 în Hamburg, Germania, într-o familie modestă în care tatăl era contrabasist. Primele lecții de muzică le primește astfel chiar de la tatăl său, ajungând să se remarce în domeniul pianului. Pentru a-și ajuta financiar...

Prin Cruce vine bucurie la toată lumea

Prin Cruce vine bucurie la toată lumea

Sfânta Biserică a rânduit, ca acum la mijlocul postului, să fie preacinstită Sfânta Cruce. Nu ne vom putea opri la toate înţelesurile Sfi ntei Cruci, dar ne vom opri la două dintre ele, înţelesul dogmatic al Sfintei Cruci: Crucea este expresia iubirii absolute a lui...

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică. În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se...