Centenarul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. Zilele Rohiei – Ediția a XXIV‐a – Programul evenimentelor

de | iul. 28, 2023

PROGRAM

LUNI, 31 IULIE 2023

De la ORA 10,00, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, se va desfășura Simpozionul „Un secol de la întemeierea Mănăstirii «Sfânta Ana» Rohia. Monahul Nicolae Steinhardt: 50 de ani de la aflarea Rohiei”.

Moderator: Arhim. Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia.

– Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului – Un secol de la întemeierea Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia din „Muntele cel Sfânt” (1923‐2023);

– Preasfințitul Părinte TIMOTEI SĂTMĂREANUL, Arhiereu‐Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului – Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului;

– Mesajul oficialităților județene și locale;

– Prof. dr. Viorel Filip‐Gherman – Națiune, confesiune și statalitate în anii `20;

– Pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie – Un loc, un duh, un secol: rolul cultural al Mănăstirii Rohia;

– Prof. dr. Teodor Ardelean – Academicitate și Academism la Mănăstirea Rohia;

– Conf. univ. dr. Florian Roatiș – N. Steinhardt: 50 de ani de la aflarea Rohiei;

– Conf. univ. dr. George Ardeleanu – Sunt fericit, Părinte! Imaginea Rohiei în scrisorile lui N. Steinhardt.

De la ORA 12,00 – Parastasul de pomenire pentru Preotul‐ctitor Nicolae Gherman și Monahul Nicolae Steinhardt.


Preotul NICOLAE GHERMAN – Ctitorul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia

Preotul Nicolae Gherman s‐a născut la 1 octombrie 1877, în localitatea Rohia, din părinți Gherman Aron și Ana.

A frecventat școala din satul natal, apoi a urmat școala elementară din Târgu Lăpuș. Studiile secundare le‐a făcut la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, pe care l‐a absolvit în anul 1897. Studiile teologice le‐a făcut la Seminarul „Andreian” din Sibiu, pe care l‐a absolvit cu calificativul „Bine” în 6 iulie 1899.

În 17 septembrie 1899, Nicolae Gherman se căsătorește cu Maria Boier și au fost binecuvântați de Dumnezeu cu zece copii.

La 20 noiembrie 1899 a fost hirotonit preot, iar la 2 februarie 1900 a fost instalat preot paroh în satul Rohia, unde a activat timp de 40 de ani, până în anul 1940. În perioada 10 decembrie 1929 și 1 iulie 1930 a îndeplinit și funcția de administrator protopopesc al Protopopiatului Lăpuş. După Dictatul de la Viena, a trebuit să se refugieze din Ardeal de Nord, în România. Din 15 noiembrie 1940 până la 1 octombrie 1947, când s‐a pensionat, a funcționat ca preot în mai multe parohii: Ighiu, Leşnic, Sculea şi Teaca.

Realizări în Rohia: În anul 1900 organizează primul cor bisericesc; în anul 1902 a inițiat construirea, în satul Fântânele, a primei clădiri cu destinație pentru școală primară confesională; în anii 1903‐1905 a construit biserica ortodoxă din Rohia (Gura Uliței); în anul 1906 a înființat, împreună cu alți oameni, prima bancă populară românească din Țara Lăpușului, banca „Lăpușana”; în anul 1910 înființează prima bibliotecă populară din Rohia; între anii 1910‐1911 a construit prima școală confesională din Rohia; în anul 1922 înființează cooperativa „Comoara” din Rohia, iar în anul 1923, Casa Națională (căminul cultural); în anul 1923 organizează în Rohia o filială a asociației „Astra” și o bibliotecă populară în cadrul acesteia; în anul 1923 construiește în Rohia Monumentul eroilor în memoria fiilor satului căzuți în Primul Război Mondial; între anii 1923‐1926 întemeiază și construiește Mănăstirea Rohia, prima de acest fel din Ardealul alipit; în anul 1936 inițiază cumpărarea de către săteni a pământului și castelului de la Groful Akoș Ciszar, amenajându‐l ca local pentru primărie comunală și pentru școală.

La 22 noiembrie 1918 este desemnat ca delegat pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. El a făcut parte dintre cei 1.228 de delegați oficiali, dintre care 60 reprezentau actualul județ Maramureș.

Distincții și aprecieri:

Pentru meritele sale deosebite, Episcopul Nicolae Ivan l‐a distins cu rangul de iconom. Prin Decretul regal nr. 2216/1924, i se acordă preotului Gherman Medalia „Răsplata Muncii, clasa III”, iar prin Ordinul nr. 2904/1930, „Răsplata muncii pentru biserică, clasa I”.

A încetat din viață la 20 iunie 1959 și este înmormântat în orașul Dej.


ORGANIZATORI

EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A MARAMUREȘULUI ȘI SĂTMARULUI MĂNĂSTIREA „SFÂNTA ANA” ROHIA

FUNDAȚIA „N. STEINHARDT”

PARTENERI MEDIA

TRINITAS TV, Radio TRINITAS, Radio Renașterea, Ziarul Lumina, Direct MM

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Bârsana

Duminică, 14 aprilie 2024, a patra din Postul Mare, al Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” Bârsana, în fruntea unui...

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Baia Sprie

Duminică, 7 aprilie 2024, a cinstirii Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, Baia Sprie, paroh Pr. Jean Yves Pop Suărăşan, înconjurat de un sobor...

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Hramul bisericii „Buna Vestire” din Satu Mare

Duminică, 31 martie 2024, a doua din Postul Mare, a Sfântului Grigore Palama, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Buna Vestire” din Satu Mare, cu ocazia hramului, în fruntea unui...