Cerc preoţesc pe Valea  Bârgăului

de | mai 5, 2019

Preoţii de pe această vale „ colţ de rai”, s-au întâlnit la  biserica din Parohia Mijlocenii Bârgăului, preot paroh Mihai Moldovan, la Cerc pastoral, prezenţi fiind toţi cei 17 preoţi parohi în frunte cu P.C Pr. Protopop Alexandru Vidican.

Tema stabilită de comun acord cu responsabilul de cerc, preot Ioan Jauca a fost : „Anul omagial al satului românesc” susţinută de pr. paroh Mihai Moldovan.

În cadrul conferinţei s – a elogiat şi pomenit preoţii de mare  valoare care au păstorit în această parohie, vrednicul de pomenire părintele Augustin Pop care a păstorit peste 45 de ani şi care în octombrie 1944 a fost condamnat de puterea hortistă la împuşcare cu alţi 7 credincioşi pentru motivul că erau buni români.

Într– o noapte rece de octombrie au fost duşi şi împuşcaţi rând pe rând şi aruncaţi cu grabă într-o groapă comună.

Părintele Augustin a fost împuşcat în cap, glontele ieşind pe lângă ochi, dar cum soldaţii erau grăbiţi s-au dus după alţii să-i aducă pentru a fi împuşcaţi. Părintele cu slabe puteri s-a târât cum a putut lângă nişte garduri şi Dumnezeu l-a salvat pentru a putea da mărturie de atrocităţile hortiste.Ajuns într-un târziu acasa la Mijlocenii Bârgăului,  cu tratament şi voia lui Dumnezeu, a mai trăit 15 ani, continundu-şi activitatea de preot.

Al doilea preot legendar a fost şi părintele Eugen Trif care a păstorit după Pop Augustin şi care a lăsat în urmă, plecând prea devreme, o parohie curată şi omogenă fără „ buruieni şi spini” şi care enoriaşii îl pomenesc cu mult drag şi dor.

La finalul Conferinţei P.C Pr. Protopop Alexandru Vidican i-a îndemnat pe preoţi şi credincioşi să nu uite valorile spirituale şi dâra de lumină lăsată de personalităţile istoriei şi de preoţii rămaşinemuritori în amintirea enoriaşilor.

 

Pr. Emanuel Vidican

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia celor 12 Evanghelii | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 2 mai 2024, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict...

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Radio Renașterea împlinește astăzi 25 de ani de la înființare

Miercuri, 1 mai 2024, Radio Renașterea împlinește 25 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. La Radio Renașterea ascultătorii...

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană în Săptămâna Mare

Vă prezentăm programul slujbelor săvârșite la Catedrala Mitropolitană din Cluj în Săptămâna Sfintelor Pătimiri: Luni, 29 aprilie: – 08.00: Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite – 18.00: Denia din Sfânta și Marea zi Marți, Predică: Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarh al...