Cete de colindători la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | dec. 14, 2021 | Actualitatea religioasă

La Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a primit marți, 14 decembrie 2021, mai multe cete de colindători din diferite zone ale Eparhiei.

Printre colindătorii care au pășit pragul reședinței se numără: elevi și profesori de la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Cluj-Napoca, însoțiți de directorul instituției de învățământ, prof. Marina Lucia, un grup de studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, un grup de preoți din Protopopiatul Dej, grupul de colindători din Parohia Poiana Ilvei, coordonat de Cosmina Guzu, însoțit de preot paroh Marian Șteopoaie și primarul Ioan Scridonesi, grupul de copii al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, coordonat de prof. Cristina Beldean Moșuțan, însoțit de preotul paroh Ioan Buftea, protopopul Dejului, un grup de credincioși din Parohia Soporu de Câmpie, însoțit de preot paroh Ionuț Someșan, precum și alte cete de colindători.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit tuturor pentru frumoasele colinde, i-a felicitat pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești și le-a adresat îndemnuri duhovnicești, însoțite de îndătinatele urări de sărbători. Ca răsplată pentru colind, ierarhul le-a oferit copiilor pachete cu dulciuri, iar adulților cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2022.

 

Conform tradiției, în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mitropolitul Clujului primește zeci de cete de colindători din cele două județe ale Eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și din alte zone ale țării.

Primii colindători de anul acesta au venit la Centrul Mitropolitan încă din data de 1 decembrie. Zilele trecute, ierarhul a fost colindat și de profesorii și studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și de profesorii și elevii de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu.

Mai multe fotografii  AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

Școala de vară „Porolissum” în Episcopia Sălajului

În Episcopia Sălajului se desfășoară în perioada 10-21 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, proiectul „Școala de vară Porolissum”.  Acest proiect, inițiat de episcopie  în parteneriat cu școala generală „Porolissum” din Zalău și Asociația...

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

Marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula – 2015

  Mai mult de 35 000 de credincioși s-au închinat la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula. Respectând tradiția, mulți dintre pelerini au ajuns pe jos „la Nicula colo-n deal”. Radio Renașterea vă oferă un fotoreportaj de la praznicul Adormirii...

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

O nouă mănăstire, în Arhiepiscopia Clujului

Sute de oameni, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au luat parte duminică, 16 august, la Cetatea Ciceului din localitatea bistrițeană Ciceu Corabia, la prima Liturghie săvârșită pe locul numit „Subcetate”, unde se va ridica mănăstirea „Petru Rareș Vodă”....