Cete de colindători la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | dec. 14, 2021

La Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a primit marți, 14 decembrie 2021, mai multe cete de colindători din diferite zone ale Eparhiei.

Printre colindătorii care au pășit pragul reședinței se numără: elevi și profesori de la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Cluj-Napoca, însoțiți de directorul instituției de învățământ, prof. Marina Lucia, un grup de studenți de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, un grup de preoți din Protopopiatul Dej, grupul de colindători din Parohia Poiana Ilvei, coordonat de Cosmina Guzu, însoțit de preot paroh Marian Șteopoaie și primarul Ioan Scridonesi, grupul de copii al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, coordonat de prof. Cristina Beldean Moșuțan, însoțit de preotul paroh Ioan Buftea, protopopul Dejului, un grup de credincioși din Parohia Soporu de Câmpie, însoțit de preot paroh Ionuț Someșan, precum și alte cete de colindători.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a mulțumit tuturor pentru frumoasele colinde, i-a felicitat pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești și le-a adresat îndemnuri duhovnicești, însoțite de îndătinatele urări de sărbători. Ca răsplată pentru colind, ierarhul le-a oferit copiilor pachete cu dulciuri, iar adulților cozonac și câte un calendar creștin ortodox cu însemnări pentru anul 2022.

 

Conform tradiției, în fiecare an, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mitropolitul Clujului primește zeci de cete de colindători din cele două județe ale Eparhiei, Cluj și Bistrița-Năsăud, precum și din alte zone ale țării.

Primii colindători de anul acesta au venit la Centrul Mitropolitan încă din data de 1 decembrie. Zilele trecute, ierarhul a fost colindat și de profesorii și studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și de profesorii și elevii de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu.

Mai multe fotografii  AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Cristorel, în Sâmbăta lui Lazăr

Hramul Mănăstirii Cristorel, în Sâmbăta lui Lazăr

În sâmbăta dinaintea Săptămânii Patimilor a Postului Mare, creștinii ortodocși l-au cinstit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Tot această zi este numită Sâmbăta lui Lazăr, deoarece amintește de ziua în care acesta a înviat din morți. Amintirea...

Hram la Schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

Hram la Schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a săvârşit sâmbătă, 23 aprilie 2016, Sfânta Liturghie de sărbătoarea hramului, la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Turţ Băi, Protopopiatul Oaş. Peste 2.000 de credincioşi au venit în întâmpinarea Arhiereului, care a...

Episcopia Maramureşului, alături de cei nevoiaşi

Episcopia Maramureşului, alături de cei nevoiaşi

Biserica Ortodoxă Română, prin preoţii săi din parohii, nu este nepăsătoare faţă de cei aflaţi în mari nevoi materiale. O insulă de sărăcie se află şi în Baia Mare, în zona Pirită, locuită de familiile cele mai sărace de romi din municipiu. Aici, în cadrul proiectului...