Colaborarea Biserică – Școală, pusă în practică la Jucu

de | feb. 18, 2019 | Activități parohiale

Părinții Cercului Preoțesc Jucu s-au întâlnit cu profesorul care predă religia la Școala „Gheorghe Barițiu” din Jucu, domnul Aldea Cosmin.

Perioada prepascală este una foarte potrivită pentru a-i angrena pe elevi în activitățile Bisericii, prin participarea la sfintele slujbe, dar mai ales prin conștientizarea spovedaniei și a împărtășirii cu preacurat Trupul și cinstitul Sânge al Domnului Hristos.

În acest context, Părinții Cercului Preoțesc Jucu vor descinde în perioada Postului Mare la Școala „Gheorghe Barițiu”, pentru a-i spovedi și împărtăși pe elevi. Considerând că toate acestea nu sunt suficiente pentru a trezi în elev dragostea față de Biserica lui Hristos și pentru că relația profesor-preot, respectiv preot-profesor trebuie să fie una continuă, colaborarea va fi extinsă în cadrul unui proiect, prin care fiecare din preoții Cercului vor fi invitați sistematic pentru a susține cercuri de religie, dialoguri catehetice ori conferințe pe teme religioase (propuse de profesor), care vor fi adaptate în funcție de vârstele copiilor, fără a impieta activitatea cadrului didactic.Seria vizitelor a început luni, 18 februarie și continuă în perioada următoare.Prin această colaborare obligatorie, iar nu opțională, și prin aceste proiecte, profesorul de religie și preoții Cercului au în vedere să trezească în elevi sentimentul religios și dragostea față de Biserica lui Hristos. Pe care s-o frecventeze din proprie inițiativă, iar nu obligați.

Să mai adăugăm că elevii au fost informați în legătură cu Concursul Catehetic Național intitulat „Hristos-sufletul satului meu”, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În acest context, Părinții Cercului Preoțesc Jucu au primit asigurare din partea domnului profesor de religie de toată susținerea. Dealtfel, unul din obiectivele acestui concurs are în vedere asigurarea unei bune colaborări între Biserică și Școală. Nu trebuie să uităm că aceasta din urmă a luat ființă în tinda celei dintâi și a continuat să se dezvolte în strânsă legătură cu Biserica. Cooperarea dintre Biserică și Școală a adus, de-a lungul timpului, a contribuție majoră la dezvoltarea educației copiilor din mediul rural. Or această cooperare trebuie să existe pe mai departe, stimulată de principalii „actori”, preotul și profesorul de religie, în interesul ambelor părți și spre folosul copiilor.

Pr. Cristian Marius FOCȘANU

Ultimele articole

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...