Concert de colinde, în biserica parohiei clujene „Întâmpinarea Domnului”

de | dec. 17, 2019

Elevii Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca au susținut duminică 15 Ianuarie 2019, în biserica parohiei „Întâmpinarea Domnului” din oraș, un concert de colinde. Evenimentul a debutat la ora 18:00, cu slujba Vecerniei, după care tinerii de diferite vârste i-au bucurat pe cei prezenți interpretând colinde și cântece de stea.În prima parte au concertat elevii claselor a IV-a, coordonați și dirijați de profesorul Ciprian Nicola. Cea de-a doua parte a aparținut unui cvintet de instrumente de alamă, condus de profesorul Andrei Dunca, piesele interpretate au fost atât din repertoriul românesc, cât și din cel internațional. În cea de-a treia parte a evenimentului au concertat membrii corului „Cantabile”, format din elevi din  clasele V-VIII, condus de profesorul Andrei Dunca. În încheiere, toți cei prezenți au interpretat colinda „Cerul și Pământul”.

Părintele paroh Alexa Chira și părintele slujitor Vlad-Cornel Bob au adus mulțumiri elevilor și profesorilor Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”, cât și tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului. Concertul susținut de către micii muzicieni se înscrie în cadrul parteneriatului încheiat între parohie și instituția de învățământ.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Instalarea Preotului Mihai Bodnariuc, ca paroh al Parohiei Codor

Instalarea Preotului Mihai Bodnariuc, ca paroh al Parohiei Codor

În Parohia Codor, Sfânta Liturghie a fost oficiată în ziua de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel de un sobor de preoți avându-l în frunte pe Protopopul  de Dej, Pr. Ioan Buftea. După citirea pericopei evanghelice, cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr....

Cerc preoţesc în Parohia Leşu II

Cerc preoţesc în Parohia Leşu II

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 4-a după Rusalii în Parohia Leşu II din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, în prezenţa a...

Instalarea noului preot paroh în parohia Ghirișul Român

Instalarea noului preot paroh în parohia Ghirișul Român

Duminică, 24.06.2018, în Parohia Ortodoxă Ghirișu Român cu filiile Vaida Cămăraș și Chesău, a avut loc fericitul eveniment al instalării noului preot paroh, Andrei Șuteu. În această zi de sărbătoare, Sfânta liturghie a fost oficiată în biserica din Ghirișul Român de...

Dor de Horea, dor de autentic și de românesc

Dor de Horea, dor de autentic și de românesc

Duminică, 24 iunie 2018, zi superbă, lăsată de bunul Dumnezeu pentru rugăciune, dar și cu semnificații aparte, deoarece se prăznuiește nașterea Sfântului Ioan Botezatorul, sărbatoare cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Dar pe lângă această...